Simbioza - dintre interesele strict personale şi cele considerate politice -, se regăseşte întrupată în personajele care se autocalifică drept politicieni români, „piedestal" de pe care sfidează şi subjugă interesele statului român şi ale naţiunii române, numai în strict beneficiul personal.
Această simbioză, care a fragilizat şi continuă să fragilizeze, cu iresponsabilă perseverenţă, temelia statului român, coabitează, fără oprelişti, cu pretenţiile permanente şi fără de măsură ale Uniunii Democrate Maghiare din România şi ale altor formaţiuni cu idealuri asemenea acesteia.
Adevărul acestei afirmaţii se regăseşte, printre altele, şi în modul în care partidele politice ce se pretind a fi româneşti, prin vocile reprezentative ale acestora şi prin acea societate civilă la care se face prea des referire, cu toate că aceasta, în viaţa publică, apare şi se manifestă ca o „alcătuire" extrem de eterogenă, fără coeziune, excelând printr-un discurs deseori dezacordat, pueril şi neconsistent, prin faptul că se pun în discuţie numai aparenţele, fără a se pătrunde, din lipsă de cunoaştere sau dintr-o comandă interesată, în profunzimea cauzelor unei anume situaţii, fenomen etc. Se poate afirma fără rezerve că prin comportamentul tuturor acelora care fac vremelnic parte din acea „alcătuire"
ce-şi zice clasă politicăşi din acea „alcătuire" vag conturată ce-şi zice societate civilă, la care se mai adaugă fără acoperire şi calificativul de „românească", nu numai că se aprobă de-a dreptul, ci chiar se provoacă, chiar se incită declanşarea inadmisibilelor pretenţii ale formaţiunilor constituite pe criterii etnice, a căror existenţă, nu numai într-un stat naţional şi unitar, este extrem de păguboasă.
Este obligatoriu, ca la cele două „tabere" să alătur şi tot ceea ce cuprinde acea mass-media, care la rândul ei întregeşte - în multe cazuri - discursul acestora, prin ceea ce se propagă în public prin mijloacele specifice. Nu pot decât să afirm - excluzând de la bun început fapte ce onorează „breslele" componente ale mass-mediei - că, poate, este vorba de o crasă necunoaştere, că, poate, este vorba de o bine cunoscută naivitate, că, poate, este vorba de un răspuns la o comandă politică, atunci când această a patra putere în stat, aruncându-se în braţele democraţiei internaţionaliste, zdrobeşte, prin puterea de a putea pătrunde în conştiinţa oamenilor, cunoştinţele şi sentimentele fireşti care sunt liantul formator al ataşamentului la ideea naţională.
Fac abstracţie de pretenţiile şi motivaţiile trecute, pentru a putea trata mai pe larg - dar, totuşi, nu pe măsura necesităţii şi a dorinţei -, mai noile pretenţii şi pretinsul suport al acestora, care, în ultima perioadă de timp, sunt în bloc vehiculate, de respectivele formaţiuni, pentru a obţine acordarea de privilegii, pentru persoanele fizice care fac parte din cadrul minorităţilor etnice - cu evidentă trimitere la persoanele care aparţin de etnia maghiarăşi secuiască, care prin poarta deschisă de privilegii, să se apropie şi mai mult de atingerea ţelului urmărit cu perseverenţă, prin crearea unei falii cât mai adânci între cetăţenii români de etnie românăşi cetăţenii români de alte etnii trăitoare în România.
În ipoteza că inconştienţii, imoralii şi incompetenţii decidenţi-distrugători, cu pretenţia, neacoperită prin crez şi fapte, că sunt conducători ai statului român, vor juca după muzica lor preferată - ceardaşul -, nu este nimic exclus, inclusiv posibilitatea de a se înfăptui, marele vis, ruperea, cu pământ cu tot, de români şi statul român.
Este vorba, de invocarea de către amintitele formaţiuni - la care, spre surprinderea numai a celor care nu cunosc comportamentele trecute, s-a raliat şi Forumul Democrat al Germanilor din România - a Rezoluţiei Adunării Naţionale a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş au decis să-şi manifeste, printr-o grandioasă adunare reprezentativă, dorinţa de a se unii - împreună cu pământurile pe care locuiesc -, cu Patria Mamă, România, şi în care Rezoluţie consideră că se găsesc atât dorinţele cât şi suportul acestora.
În scopul atingerii idealului, până nu demult, au lipsit neacceptatele şi, în veci neacceptabilele - pentru statul român -, prevederi din Rezoluţia de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918, din cauză că „arheologii" în ale „argumentaţiilor" pe care, în mod special, U.D.M.R. îi are spre inspiraţie, „nu şi-au făcut pe deplin datoria".
De ceva timp, însă, din „straturile superficiale", ale istoriei României, urmare a unor îndelungate „săpături" ale „arheologilor" de casă a U.D.M.R. şi nu numai ai acesteia, au fost scoase la lumină - dar, deocamdată, numai pentru a se transmite un semnal de „sensibilizare" inconfundabililor în ale necunoaşterii şi în ale priorităţii interesului personal, care sunt acei ce se autocalifică drept politicieni români - acele inexistente, pentru statul român, precum şi pentru forurile internaţionale, prevederi cuprinse în subpunctul 1 din punctul III al Rezoluţiei de la Alba Iulia, care nicicând nu s-au regăsit, în realitatea politică a statului român şi în tratatele internaţionale, la care acesta a fost sau este parte, fapt pentru care, nici nu au putut să aducă atingere substanţei intime a filonului, existenţei fiinţei naţionale a românilor şi a statului român.
Voi cita, subpunctul 1 din acel punct III al rezoluţiei de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918:
1. „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc."
Respectul şi pioasa amintire pe care o datorăm cu toţii, pe veci, acelora care au fost neînduplecaţi fruntaşi politici ai românilor din Austro-Ungaria - dar nu în toate împrejurările şi nu în toate deciziile cruciale au reuşit să se dezbrace de împovărătoarea haină a unui trecut istoric vitreg, întunecat, şi înjositor, pentru a putea reuşi să învingă aceea judecată alterată, care era în dezacord cu idealul pentru care au militat, şi, ulterior, în dezacord şi cu noile realităţi politice, pentru a avea libertatea care să le permită o privire şi o înţelegere obiectivăşi hotărâri în consecinţă, în legătură cu fundamentul viitoarei alcătuiri şi a viitoarei substanţe politice a noului stat, România Mare -, milioanelor de români din teritoriile alipite, dezrobiţi prin moarte, acelora pe care suferinţele îndurate, de la înaintaşii prezenţilor revendicatori de privilegii, pe care n-au reuşit să-i înfrângăşi sutelor de mii de bravi ostaşi români, din Patria Mamă, fie că erau din Moldova, fie că erau din Muntenia, fie că erau din Dobrogea, fie că erau din Oltenia, precum şi voluntarilor, fie transilvăneni, bănăţeni, crişeni, sătmăreni, maramureşeni, bucovineni sau basarabeni, care, în Primul Război Mondial, înrolaţi în Armata Română Dezrobitoare, şi-au dat viaţa sau tributul de sânge şi suferinţă, pentru a-şi dezrobi fraţii de sânge. Pentru aceştia îmi susţin demersul de faţă, de a prezenta, concentrat, problemele legate de lipsa de vigoare legală, de drept, a subpunctului 1 din punctul al III-lea al Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia.
Dat fiind caracterul politic al Adunării Naţionale de la Alba Iulia, înainte de a ne pronunţa asupra importanţei acesteia, din punct de vedere juridic, dat fiind şi faptul că Rezoluţia cuprinde probleme de drept internaţional şi de drept constituţional, se impune ca aceasta, să se supună analizei în urma căreia să se dea răspunsuri debarasate de balastul subiectivismului partizan şi încărcate numai cu profesionalism şi cu simţul realităţii, la întrebările:
- A avut Adunarea Naţională de la Alba Iulia autoritatea de a lua hotărâri care sunt din domeniul dreptului internaţional?
- A avut Adunarea Naţională de la Alba Iulia autoritatea de a lua hotărâri care sunt din domeniul dreptului constituţional?
- A avut Adunarea Naţională de la Alba Iulia autoritatea de a hotărî cine răspunde de punerea în aplicare a hotărârilor?
- A avut Adunarea Naţională de la Alba Iulia autoritatea de a stabili cine va răspunde de respectarea hotărârilor?
(va urma)
