REZOLUȚIA DE LA ALBA IULIA ȘI STATUL ROMÂN (IX)

Despre ce parte constitutivă a statului român vorbim, în situația în care prin chiar statutul de organizare, ca și prin toate mijloacele posibile, U.D.M.R., la care s-au raliat și Partidul Civic Maghiar, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Consiliul Național Secuiesc și multe - prea multe - alte formațiuni ale acelorași etnii caută să se facă posibilă o detașare a cetățenilor români de etnie maghiară și secuiască, față de cetățenii români de etnie românească, de crearea de autorități și instituții ale statului român cu conținut etnic exclusiv maghiar, secuiesc etc.?

Unirea Ardealului, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României s-a făcut numai ca urmare a eforturilor diplomatice ale Regatului României, care eforturi și-au găsit concretizarea în cele convenite cu Puterile Aliate, începând cu anul 1916, numai ca urmare a unui efort de război deosebit, constând din pierderi de vieți umane, care s-au ridicat la zeci de mii de români și pierderi materiale și financiare deosebit de consistente și numai datorită abilității diplomatice a Regatului României la Conferința de Pace de la Paris.

Unde au fost atunci acei care astăzi cer statut - în contra normelor de drept și morale - de parte constitutivă a statului român?

De unde până unde, parte constitutivă a statului român?

Care sunt motivațiile reale - ce sunt ascunse - , care sunt argumentele susținătore în favoarea dobândirii unui asemenea statut, dar care să nu aducă atingere caracterului național și unitar al statului român?

Ca cetățean al statului român, luat individual, fiecare membru al unei minorități lingvistice este acea componentă umană a statului român care se bucură, conform celor legale, de drepturile individuale ale oricărui cetățean al României - ,,fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială" - și are obligațiile care decurg din același cadru legal, dar aceste drepturi și obligații individuale nu pot constitui fundamentul pentru o numită ,,parte constitutivă a statului român".

Sunt două noțiuni, concepte, incompatibile.

Fiecare cetățean al României, luat individual, ca persoană fizică distinctă, ca subiect de drept, este parte constitutivă a populației statului român. Atât și nimic altceva.

Atributul de ,,parte constitutivă a statului român", dat întregului grup de persoane care aparțin de o anume minoritate lingvistică (etnică), intră în conflict cu interesele generale ale statului român.

Statul român, ca stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, ca oricare alt stat care are aceleași atribute definitorii, este alcătuit din populația acestuia luată în totalitatea sa ca un întreg indivizibil, nu ca părți componente separate pe anumite criterii (de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială), și din autoritățile și instituțiile acestuia, care în totalitatea lor servesc numai la perpetuarea statului român cu atributele cunoscute și recunoscute, fără a aduce atingere actualei stări de drept.

Așa cum a fost demonstrat, unirea Ardealului, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României s-a făcut necondiționat.

A fost luată în considerare, în întregul ei, Rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de către Regatul României? NU!

A fost luată în considerare Rezoluția de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 la Conferința de Pace de la Paris? NU!

În această situație, orice problemă legată de tema promisiunilor făcute persoanelor fizice, care aparțin minorităților lingvistice (etnice) din statul român, de către alcătuitorii rezoluției de la Alba Iulia - nu de statul român - nu poate intra în discuție, așa cum nu poate intra în discuție, conform celor arătate, calitatea de factor constitutiv, de parte constitutivă, a statului român, a unei anume minorități (etnice, lingvistice, naționale) care este, de drept, o alcătuire inexistentă, este o denumire concentrată, simplistă, comodă, ca mod de exprimare și comunicare în limbajul curent, a ceea ce reprezintă de fapt o grupare imaginară, fără nicio substanță de drept - în prezent și în viitor - într-un stat românesc național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

În același context, se mai pune, printre altele, și problema elaborării și legiferării unui statut al minorităților etnice (incorect și discriminator, se folosește termenul de ,,naționale"), care statut, indiferent de cât de elaborat și de restrictiv ar fi, chiar și numai ca idee, este discriminatoriu în raport cu cetățenii statului român de etnie română, este, ca atare, antiromânesc, este antinațional, și deci demolator, este germenele din sămânța care o să rodească, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, efecte nedorite pentru substanța statului român.

Un asemenea statut este o ,,unealtă" deosebit de eficientă, ce va săpa și va distruge temelia caracterului național, suveran și independent, unitar și indivizibil al statului român, fiind, în consecință, indiferent de „argumentele" susținătoare, inacceptabil.

Între preconizatul statut al minorităților etnice - indiferent de conținutul acestuia - și atributele statului român, așa cum sunt precizate în art.1 alin.(1) din Constituția României, există o incompatibilitate neînlăturabilă.

Fără a mai intra în detalierea consecințelor existenței unui asemenea statut, se cuvine ca, printre altele, să se atragă atenția asupra faptului că preconizatul statut ar așeza minoritățile etnice pe soclul suprastatalității, conferind acestor minorități, persoanelor fizice și juridice ale acestora, calitatea de intangibilitate în absolut toate relațiile cu statul român.

România, în ipoteza că se va mai marșa pe problemele mai sus prezentate, va deveni primul stat din lume creator și legiferator de supracetățeni ghetorizați în armura etnicității.

Se va mai putea vorbi, în asemenea situație, de egalitatea în drepturi a cetățenilor României?

Dar, ce nu este posibil, într-un stat în care singura legătură cu țara și poporul român a acelora care se autocalifică drept politicieni români este documentul ce se cheamă ,,carte de identitate", iar pământul României este supus la tortura zilnică de-a fi nevoit să suporte chiar și numai umbra lor?

Dar ce nu este posibil într-un stat lipsit de consistență, de vigoare, după ce acei așa-ziși politicieni români, în realitate iresponsabili, incompetenți, imorali, decidenți-distrugători, au luat în mâini, în ultimele decenii, prin ignorarea în totalitate a perceptelor morale, realmente, prin josnică fraudă la morală, frâiele puterii și au pus la dispoziția tuturor prădătorilor întreaga Românie, iar poporului român i-au hărăzit o soartă de pribeag, spre paguba irecuperabilă a propriei țări, dar în beneficiul străinilor?

(Sfârșit)

 

Lasă un comentariu