Pași spre cabina vot

Distribuie pe:

Duminică, 11 decembrie 2016, suntem cu toții chemați la urne pentru a alege senatorii și deputații județului care ne vor reprezenta în noul Parlament al României pentru următorii 4 ani (2017-2020). După identificarea fiecărui alegător, acesta va primii două seturi de buletine de vot: unul pentru Senat și altul pentru Camera Deputaților, cu care se va intra în cabina de vot. După întoarcerea primei file, care ne lămurește dacă este vorba de Senat sau Camera Deputaților, pe pagina imediat următoare (pag.1) alegătorul va găsi lista cu toate partidele care și-au depus candidați, de la 1 la 10, în cazul Senatului, și de la 1 la 27, în cazul Camerei deputaților, indicându-se și pagina la care se află caseta fiecărui partid. Pentru că, mai nou, nu se alege omul, ci partidul, vom răsfoi buletinul de vot până la pagina cu partidul preferat, pe care va trebui să o studiem cu atenție, pentru a nu confunda un partid cu altul. De altfel, fiecare dreptunghi care găzduiește câte un partid, are în interior trei elemente de identificare: denumirea partidului, sigla partidului și lista cu candidații. După ce ne-am decis asupra partidului preferat, în calitatea de alegător nu avem altceva de făcut decât să aplicăm cu grijă ștampila în interiorul casetei respective și nu în afara ei sau pe lateral. Dacă nu vom proceda corect votul va fi anulat. După ce am terminat cu un buletin, trecem la al doilea, parcurgând aceiași pași. Odată ce ne-am convins că totul este în regulă, împăturim pe rând ambele buletine de vot, părăsim cabina, îndreptându-ne spre urne unde ele vor fi introduse, fiecare la locul său. Urmează, în final, predarea ștampilei și recuperarea actului de identitate. Părăsind secția de vot cu sentimentul că ne-am făcut cu brio datoria de alegători, așteptăm ca în Parlamentul care se va constitui să-și facă datoria și aleșii noștri. 

Lasă un comentariu