CADOU DE CRĂCIUN, PENTRU LUDUȘENI

Distribuie pe:

Vineri, 23 decembrie 2016, a avut loc la Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu", din orașul Luduș, vernisajul Expoziției de pictură și artă decorativă a tinerei Aszalos Renata, fiică a Ludușului, actualmente studentă în anul al doilea al Facultății de Arte Plastice a Universității din municipiul Oradea.

Lucrările selectate pentru expoziție, douăzeci la număr, sunt exerciții de viziune proprie asupra temelor de studiu impuse prin curricula universitară de profil: „Interpretarea 1" și „Interpretarea 2" a „Copacului vieții", tablou semnat de Gustav Klimt (1862-1918, pictor și decorator austriac, reprezentant al tânărului stil vienez), panoul decorativ „Liniștea", „Jocul formelor geometrice", șase naturi statice (de compoziție, abstracte, cu pălărie, materialități, colaje), incursiuni în realul afectiv („Luduș", „Bunicul") și în suprastratul imaginației („Visul", „Transparență").

Circa șaptezeci de ludușeni au fost prezenți la eveniment. Lor și artistei debutante li s-au adresat organizatorii vernisajului, domnul teolog și profesor Toth Sandor, referent al Casei de Cultură, și doamna Antoniu Meda, profesor de educație plastică la Liceul Tehnologic. Domniile lor au apreciat, în termeni elogioși, evoluția spectaculoasă pe tărâmul colorat al artei vizuale a ludușencei Aszalos Renata, sprijinul moral, material și financiar al părinților săi, mobilizarea comunității pentru încurajarea tinerilor ludușeni de valoare.

În cuvântul de încheiere, Aszalos Renata a mulțumit celor care au avut încredere în talentul ei, în mod deosebit, doamnei profesoare Antoniu Meda, celor care au ajutat-o să-și împlineaască visul de a-și expune lucrările cele mai reușite în orașul natal, ca un dar de Crăciun pentru toți concitadinii, și le-a recomandat acestora să-și permită libertatea de interpretare personală a fiecărei lucrări expuse.

Expoziția de la Casa de Cultură poate fi vizitată zilnic, între orele 9-15, până la sfârșitul lunii ianuarie 2017.

Lasă un comentariu