MARIANA CRISTESCU - TIMPUL MAIMUTEI, Editura „Vatra veche", Târgu-Mureș, 2016

După Trandafirii deșertului și Toamna îngerilor, Mariana Cristescu își reconfirmă și își consolidează, dacă mai era nevoie, statutul de condeier adevărat, riguros, pragmatic, exigent și deloc îngăduitor, calități dovedite cu asupra de măsură în cărțile citate. Abordat în această cheie, a rigorii jurnalistice, noul său volum Timpul Maimuței, rămâne fixat în coordonatele asumate, autoarea continuând să dea pe față, secvențial, dar precis - fără inhibiții și eufemisme concesiv-șovăielnice, tarele unei lumi „dominate de furii și spaime apocaliptice", „marasmul de îndoieli și necredință" oferind, ce-i drept, materie primă din belșug verbului nervos al autoarei.

Nelipsită - date fiind predispozițiile sale artistice - componenta lirică este, de această dată, mai estompată, înclinația spre mister și reverie lăsând loc observației lucide, expresiei sarcastice, incisive, Mariana Cristescu neputându-și reprima, cu toate acestea, încântarea în fața unor „boieri ai spiritului" - fie că e vorba de tânărul poet, „înflăcărat căuzaș pentru românitate", Mihai Târnoveanu, ori de Claudiu Iordache, cu „răscolitorul său manifest pentru demnitate și frumusețe umană" sau de recitalul de pian al lui Nicolae Dumitru, plasat sub definiția cioraniană „Muzica este timp sonor", și exemplele ar putea continua, autoarea rămânând fidelă crezului ei, formulat deja în volumele anterioare, că „în deșertul românesc, atât de friabilul om de cultură (…) reușește singura metamorfoză cu adevărat miraculoasă: transformă griul în speranță și apa în cristal".

Cititorul va descoperi, în cele 23 de editoriale din Timpului Maimuței, analiza aproape exhaustivă a tot ce s-a întâmplat important, la noi și la alții, de-a lungul anului ce stă să plece: împlinirea a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, Ziua Iei Românești, 60 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, 300 de ani de la martiriul Mitropolitului Antim Ivireanul, lăudabilul proiect al poetului Laurian Stănchescu de a reface și în acest an „Drumul Crucii Voievodului Limbii Române", dar și amânarea proiectului reîntregirii țării, prin scoaterea, deocamdată a Istoriei României din programa școlară și înlocuirea cu Istoria Republicii Moldova (Igor Dodon dixit), o incursiune în istoria mai veche și mai recentă a celor „două lacrimi gemene", plasată, lapidar, sub verdictul eminescian: „Cu sabia n-a fost luată nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruși, ci prin fraudă", posibilele efecte ale instabilității social-politice din Turcia asupra României și Europei, conturarea, pe firmamentul internațional, a „altor glasuri, din alte încăperi: Putin - Erdogan - Orban", ca să cităm doar câteva din subiectele fierbinți în abordarea cărora Mariana Cristescu se situează într-un punct al percepției și analizei dominate de un acut stimul obiectiv, convinsă fiind, ca noi toți, de altfel, că „asistăm la eșecul statului european modern - o prăbușire spectaculoasă, dureroasă, care antrenează în cădere mai mult sau mai puțin liberă, ca într-un sinistru joc de domino, rând pe rând, piesele unei civilizații lipsite de credință și noroc".

În fine, un scurt comentariu despre titlul (codificată metaforă!) ales de autoare: după zodiacul chinezesc, explică ea, anul 2016 a stat sub semnul Maimuței de Foc, „cadoul Maimuței", potrivit astrologilor, fiind „capacitatea de a găsi soluții neconvenționale la probleme vechi". Din câte ne-am mai informat, nici astrologii nu s-au pus de acord: în hindusism, de exemplu, maimuțele sunt sacre, au caracter pozitiv, credința creștină, însă vede maimuța ca simbol al unor păcate, ca pofta, răutatea, lăcomia, lenea și vanitatea, alții ne atrag atenția că Anul Maimuței de Foc va fi unul în care trebuie să fim atenți la escrocherii și înșelătorii, la oameni cu vorba mieroasă, care promit mult și fac foarte puțin, mai ales în afaceri și politică. „Eu, în general, nu prea iau în seamă predicții de genul acesta, deși uneori se potrivesc", mărturisește autoarea, demonstrând, de altminteri, în cuprinsul cărții, că multe s-au și potrivit (escrocherii, înșelătorii, oameni cu vorba mieroasă - am tot avut și avem din plin). Dar cartea, atenție, nu se numește „Anul Maimuței", ci „Timpul Maimuței", sugerându-ne, subtil, că, dacă Anul Maimuței trece, „timpul maimuțărelilor" amenință să se prelungească la nesfârșit, fiindcă „lipsa de reacție - lașitatea - e cea mai propice și prolifică mizerie în care dospește scenariul alienării dirijate. Orwell redivivus" (…). Sumbră perspectivă, constată, cu profundă amărăciune, autoarea: „Politețea măcar, de doi bănuți, acolo, ar deschide mai repede sufletele, dar plăcerea de a răni bate totul. Neputincioșii se adună în haite și urlă la lună, proptindu-se unul în altul, fiindcă și umbrele li s-au prelins pe zidul sângeriu al vinovățiilor nepedepsite. Aș spune că mi-e milă, dar aș minți. Mi-e greață, e noapte, iar lămâiul din hol nu vrea să rodească".

…Mută-l lângă fereastra sufletului, Mariana, acolo unde „griul se transformă în speranță, iar apa în cristal", și lămâiul se va umple de roade, căci soluția ai găsit-o chiar tu, în fraza neciuntită a lui Blaga: „Veșnicia s-a născut la sat, dar moare cu acel cioban pasiv. Spațiul mioritic trebuie rescris".

…Tocmai i-ai scos de sub teascurile tiparniței, întâia pagină...

Lasă un comentariu