SOCIETATEA DESCHISĂ - ÎNTRE MIT ȘI REALITATE (II)

Desigur, asemenea celorlalți exegeți ai acestui model globalizator, în mod deosebit a lui Ge. Soros, predispoziția spre globalism și universalitate a lui Bergson este evidentă, la acesta din urmă căpătând o formă mai umanizată, exprimată printr-un globalizm umanist, spre deosebire de umanismul raționalizat al celuilalt proiectant, filosoful evreu K. Popper și a executantului acestui proiect, reformatorul finanțist mondial, Ge. Soros. În acest scop și sens, în demonstrarea acestei tendințe de globalizare și mondializare sunt aduse argumente de ordin psihologic și psihanalitic, prin care nu se urmărește altceva decât escamotarea adevărului despre această construcție teoretică, ca societate a formelor fără conținut, este mai mult decât nocivă și distructivă. Adevăr demonstrat prin efectele perverse induse la nivel individual, social și mondial, pe care voi încerca, stimați cititori, să le prezint în continuarea demersului analitic întreprins asupra contribuției celorlalți doi artizani enunțați deja (unul dintre aceștia - K. Popper fiind confundat pe posturile de televiziune cu Max Weber, ceea ce este o greșeală regretabilă din partea celei ce face o asemenea precizare greșită, dezinformând auditoriul).

Dacă gânditorul francez de origine evreică argumenta superioritate acestui model prin recursul la argumente de ordin individual - psihologic și psihanalitic, celălat artizan, tot de origine evreică, K. Popper, își extinde sfera argumentelor în plan social și geopolitic, astfel că prin acest model, pe care îl dezvoltă în mod adaptativ, întrevede schimbări în plan macrosocial, cu impact geopolitic ce transcede spațiul social național. Nu voi insista nici asupra biografiei acestui mare filosof contemporan și nici a contribuției sale la acest model, ci voi preciza că în ceea ce privește contribuția sa la consolidarea acestui model social pretins reformator al societății deschise, este mai mult decât importantă atât în plan teoretic, cât și în cel praxiologic. În calitatea sa de profesor universitar la London School of Economics and Political Science, Popper a ajuns idolul și mentorul celui care avea să dea viață acestui proiect reformator, nimeni altul decât Ge. Soros. Un alt evreu „predestinat" unor asemenea reforme sociale și politice, asemenea lui Mesia, care și-a schimbat numele său inițial de Schwartz, care în limba ebraică este un omonim, însemnând Fundație, în binecunoscutul nume ce rămâne pentru posteritate ca cea mai toxică și perversă personalitate, care asemenea lui Mefisto din celebra operă a lui Goethe - Faust, în lumea postmodernă reprezintă simbolul răului, dezbinând societăți, popoare, națiuni, alienând indivizi rătăcitori în destin prin sămânța urii aruncată în solul unor societăți și organizații care cultivă și întrețin aceste atitudini, emoții și sentimente negative, urmărind destructurarea unor națiuni printr-un asemenea fenomen și sindrom distructiv național și mondial ce poartă marca Soros.

Realizând un inventar succint asupra contribuției lui Popper la configurarea acestui model, cu aplicabilitate la societatea românească, putem spune că, în spiritul raționalismului critic promovat de acest mare gânditor contemporan, asociat ideii de societate deschisă, adaptată societății românești contemporane, prin acest model se vrea o reconfigurare a fundamentelor cunoașterii istoriei societății și a poporului român, al cărei element central reformator vizează schimbări de mentalitate și a adevărurilor istoriei. Un asemenea proiect strategic, elaborat în laboratoarele finanțate de marele reformator finanțist mondial, constă în mistificarea - denaturarea și demitizarea profilului național al societăților autohtone, a celei românești în cazul nostru, și în raționalizarea critică a acestora (preluat de la Popper), prin evidențierea unor vicii de fond în comparație cu elementele specifice altor culturi naționale și ale etnicilor minoritari, de regulă superioare, cum ar fi sloganul lucrului bine făcut, promovate pe fondul acelui principiu al corectitudinii politice, cu care modelul societății deschise rezonează, fiind compatibile și convergente sub raportul scopurilor urmărite. Din păcate, excesul de zel în această direcție a acestor activiști reformatori, la care se asociază mulți trădători conaționali români, în coroborare cu lipsa unei viziuni coerente din partea factorului politic autohton (interesele politice fiind în cea mai mare parte disociate acestui așa-zis conservatorism național), au condus la o asemenea criză identitară a societății românești, slăbind tot mai mult coeziunea socială.

Într-un asemenea context destructurant social și psihosocial, a scăzut și a fost erodat spiritul național, astfel că sentimentele patriotice la cei mai mulți cetățeni români sunt de domeniul trecutului. Fără pretenția unei analize exhaustive, putem conchide că această perioadă de tranziție se caracterizează pe fond ca a fi de redefinire a însuși profilului cultural național al societății românești, aspectele subliniate de până aici completânduse cu politicile de discriminare pozitivă adoptate față de minoritățile etnice conlocuitoare, specifice acelui principiu al corectitudinii politice, confirmând și din acest punct de vedere „superioritatea" societății deschise față de societatea autarhică, regăsită în modelele societăților închise. Dacă ne referim la conținutul unor discipline predate, în special la istorie, care în prezent este încorporată în trunchiul comun al Științelor socio-umane, nemaiavând un statut curricular autonom de sine stătător. Printr-o asemenea pretinsă reformă curriculară, vom putea observa că se urmărește limitarea obiectivelor didactice de ordin formativ, prin prezentarea unor figuri emblematice și eroi, ca modele educaționale, și a virtuților poporului român de-a lungul istoriei, care sunt substitutive cu alte scopuri ce vizează dezinformarea adevărului istoric și cu alte figuri similare aparținând altor națiuni și etnii, nu de puține ori nesemnificative sub raport axiologic și istoric. O asemenea tendință mistificatoare prin care se urmărește diminuarea spiritului național este regăsită și față de modul de raportare a unor valori cultural naționale, fiind declanșat un adevărat război mediatic cu aceste valori autohtone, asemenea personalități și genii, precum M. Eminescu, ajungând să fie contestați de unii pigmei și unele slugi ce servesc intereselor celor ce susțin în mod disimulativ această societate pretins liberală și democratică. Depășind această retorică disimulativă a celor care încearcă să demonstreze superioritatea acestui model social și a acestei paradigme, printre care în scop demonstrativ m-am situat parțial și eu, în continuare voi prezenta adevărata față a acestui model controversat, așa cum rezultă el din realitate prin efectele perverse (R. Boudon) induse acolo unde a ajuns și se manifestă în plan economic, politic și militar, încercând să-i demontez aureola mitică prin care este învăluit acesta de exegeții săi, în mod deosebit de praxiologul - cel care a pus în practică acest model, miliardarul și liderul mondial, Ge. Soros. Trecând peste datele biografice și bibliografice ale acestui prolific geniu al răului, voi prezenta adevărata față a acestui model pretins progresiv și efectele sale pe durată medie și extinsă, care pot arunca omenirea într-un dezastru greu de imaginat prin acțiunile întreprinse de membrii acestei Fundații, în mod deosebit de fondatorul și mentorul acesteia, cu structurile sale aparținătoare. Este suficient să arăt că valul migraționist cu care ne confruntăm, expansiunea islamului pe continentul european, revoluțiile portocalii, mișcările antinaționale și antistatale, ca să nu spun crizele mondiale de orice fel, sunt apanajul acestei teorii puse în aplicare de Fundația Soros și acoliții- trădătorii ei din țările unde această caracatiță și-a extins tentaculele sale otrăvitoare, și care, din păcate, prin acele ONG-uri și implicit prin acest Guvern tehnocratic, s-a extins și la noi.

(va urma)

 

Lasă un comentariu