Kiwi provine de pe valea râului Yangtze din nordul Chinei. Misionarii au exportat primele plante în Noua Zeelandă și Statele Unite. Aceste fructe, „agrișe chinezești" în terminologia engleză, au fost numite „fructe de kiwi" deoarece seamănă cu pasărea Kiwi din Noua Zeelandă. În 1974, Kiwi a fost denumirea acceptată oficial la nivel internațional pentru acest fruct exotic.
Principalii constituenți:
Fructul Kiwi are cele mai multe substanțe nutritive din cele mai consumate 27 de fructe. Are mai multă vitamina C decât oricare alt fruct. Este bogat în fibre, potasiu și vitamina R. Conține luteină, o substanță fitochimică care poate reduce riscul de apariție a cancerului, bolilor de inimă și cataractei. În plus, este o sursă excelentă de vitamina A, B1, B2, B3, B5, B6.
Avantaje pentru sănătate:
Boli de inimă: un studiu de la Universitatea din Oslo a descoperit că prin adăugarea fructelor de Kiwi la o dietă normală, componentele sângelui numite trombocite devin mai puțin lipicioase. Kiwiul scade de asemenea numărul trigliceridelor (grăsimile din sânge).
Cancer: Un nutriționist de marcă de la Rowet Research Institute a arătat că un Kiwi pe zi ajută la protejarea ADN-ului, a cărui distrugere duce la cancer. Acest fruct pare să ajute la refacerea ADN-ului.
Degenerare maculară: Kiwiul este o sursă excelentă de luteină și zeaxantină, substanțe fitochimice ce se găsesc în ochiul uman. Studii recente au arătat că diete bogate în luteină protejează împotriva cataractei și a altor forme de degenerare maculară.
Vitamina E: această vitamină are o acțiune antiîmbătrânire.
Beneficii nutriționale: fructul de Kiwi este un veritabil campion mondial în conținutul de vitamina C. Un singur fruct mare de 100 g acoperă necesarul zilnic de 80 mg. Este, de asemenea, sățios.
Sugestii de preparare și servire: fructul Kiwi poate fi mâncat cu sau fără coajă. Coaja este o sursă excelentă de substanțe nutritive și fibre. Kiwiul feliat se poate pune peste clătite, pâine prăjită sau chifle. Se mănâncă cu cereale sau terci de ovăz. În loc de roșii la sendviș se poate pune Kiwi.