Concertele extraordinare de Re-Revelion s-au încheiat

Distribuie pe:

Concertele de joi și vinerea trecută, au pus capăt Re-Revelionului!

Conducerea Filarmonicii, orchestra ei, Consiliul Județean merită laude, ca și dirijorul Shinya Ozaki, care a salutat frumos în ambele seri. De data aceasta polcile au răsunat în fortissimo! Ambele seri au fost în a doua parte cu tenorul Alfredo Pascu și soprana Diana Țugui într-o formă ideală. Programul a cuprins deja cunoscutele șlagăre simfonice, dacă se poate spune așa, pentru cine s-a „plictisit" de frații Strauss. Programul de după pauză a conținut piese ale italienilor Puccini, Leoncavallo, Verdi, dar și ale francezilor, Bizet, Gounod, Ravel. S-a băut șampanie pe scenă, iar în fața sălii s-a și dansat! Tenorul Alfredo Pascu a fost adevărata vedetă în cea de a doua seară. Înainte de aceste concerte am avut ocazia să-l văd la Operetă chiar în București. Este invitat permanent al Operei Naționale, dar apare frecvent și pe scenele teatrelor muzicale din Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Galați. A fost cu turnee în Israel, Italia, SUA, Belgia și Olanda.

În săptămânile următoare programul Filarmonicii se anunță la fel de interesant, fiind programat inclusiv un concert cu celebra Analia Selis!

Lasă un comentariu