Privesc icoanele pe sticlă ale tinerei plasticiene Rozsa Bükkösi, acum când, din belşug, „ninge peste noi cu miei", şi aud acel glas întru sensibilitate, într-un timp al veghei spiritului, un pas prin lumea credinţei.
Văd nevoia de armonie, sub semnul arcuit al unei motivaţii psihologice a credinţei noastre ortodoxe.
Aud, în lumea aceasta grăbită, parcă un sunet al stelelor în acea trecere prin secretele teritorii ale gândului.
Privesc icoanele reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul, dar şi pe Arhanghelul Gavriil, purtătorul de minunată anunţare a Bunei Vestiri, pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul răului, acea transfigurare a figurilor sfinţilor Constantin şi Elena, Petru şi Pavel, a lui Moş Nicolae.
Văd o anume poezie a privirii, o autodefinire într-un nou spaţiu, acel spaţiu al ortodoxiei.
Văd o înălţare a frumosului spiritual, cu acea semnificaţie a mesajului fiecărei icoane.
Văd o puritate a sufletului, ceva venind de dincolo de noi şi de timp.
Văd acea parte din tezaurul spiritual românesc, al credinţei strămoşeşti.
Văd şi o victorie a încrederii în sine, pentru Rozsa fiind acest moment o bucurie a sufletului şi a zborului.
LAZĂR LĂDARIU
Mă bucur că mă aflu astăzi la prima mea expoziţie personală. Am aşteptat-o cu emoţie şi, chiar şi acum, în faţa Dumneavoastră, am emoţii foarte mari, dar vreau să vă spun câteva cuvinte. Desenez şi pictez de când măştiu eu, dar cea care m-a îndemnat, în 2014, să fac icoane este mătuşa mea, sora mamei, care a locuit în Vulcan, judeţul Hunedoara, şi care de anul trecut mă priveşte din ceruri. Plăcându-i cum pictam şi desenam, m-a îndemnat să pictez icoane. Tot la îndemnul său am început să urmez Şcoala de iconografie din cadrul Şcolii Populare de Arte din Târgu-Mureş, avându-l ca profesor pe Călin Bogătean, care m-a ajutat foarte mult să înţeleg icoana, să învăţ tehnica ei, şi m-a sprijinit nu doar profesional, ci şi spiritual, în afara cursurilor. Şi dacă azi sunt prezentă în faţa Dumneavoastră cu aceste 20 de icoane, în primul rând mătuşii mele şi profesorului Călin Bogătean trebuie să le mulţumesc. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc foarte mult şi Doamnei Mariana Cristescu, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură din Târgu-Mureş, cea care m-a sprijinit în realizarea acestei prime expoziţii personale care este foarte importantă pentru mine.
Vreau să vă spun că eu nu sunt un iconar prin definiţie, dar îmi place foarte mult să pictez icoane. Dacă mă întrebaţi ce culori îmi plac, v-aş spune că verdele şi albastrul. Dacă m-aţi întreba pe cine îmi place cel mai mult să pictez, v-aş spune că Sfântul Dumitru este mai aproape de sufletul meu. Dar pentru mine fiecare icoană este o rugăciune, este cel mai pur act al vieţii religioase. A face icoane este pentru mine o bucurie şi o împlinire pe care Dumnezeu mi-o îngăduie şi Îi mulţumesc pentru asta în fiecare zi! Vă mulţumesc şi Dumneavoastră că v-aţi rupt din timpul liber şi că sunteţi astăzi aici ca să ne bucurăm împreunăşi sper să avem cât mai multe prilejuri de acest fel! Mulţumesc tuturor!
ROZSA BUKKOSI
Terapia omului prin artă sau arta terapeutică şi modelatoare de suflete. Persoane cu înclinaţii artistice au o oarecare aplecare asupra icoanei. Icoana nu este un moft, nu este o modă, chiar dacă uneori aşa pare. Pictarea icoanelor este un act de mare responsabilitate.
La cursurile de iconografie din cadrul Şcolii Populare de Arte din Târgu-Mureş, unde şi Rozalia Bukosi este cursantă, adesea menţionez, chiar de la primul contact cu proaspătul aspirant la titulatura de iconar, că icoana este artă a terapiei personale, o artă care, cu cât o practici mai mult, mai serios, aceasta devine taină. Icoana mai este şi rugăciune, o rugăciune a ochiului, o rugăciune a auzului, o rugăciune a întregii tale fiinţe, în care pentru o clipă te îndumnezeieşti inconştient, printr-o conectare subtilă la forţele universului.
Dacă la sfânta împărtăşanie omul se întâlneşte şi se uneşte cu Hristos, preotul îi spune celui care se împărtăşeşte: „Cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste să ne apropiem!
Frica de Dumnezeu nu este un simplu sentiment, ci o atitudine liturgică. Cât adevăr şi câtă profunzime! La fel trebuie să facăşi cel ce va zugrăvi Sfânt chipul lui Dumnezeu sau al sfinţilor. Cu teamă, teama fiind acea atitudine care face ca lucrul tău să fie lucrător, şi asta nu trebuie să stimuleze mândria, pentru că nimic nu se face fără ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al sfântului pe care îl zugrăveşti. Iconarul este doar o unealtă prin care cel zugrăvit se zugrăveşte singur, prin mâna artistului. Ce frumos scriau pe dosul icoanei zugravii de altădată: „Această icoană a fost zugrăvită prin mâna robului lui Dumnezeu... cutare, continuată de expresia Mulţumesc Ţie, Doamne, fie voia Ta în tot şi-n toate!
Bükkösi Rozsa, sau mai bine zis Rozalia, aşa cum a fost botezată în biserica ortodoxă anul trecut, astfel devenindu-i nu numai profesor, dar şi naş de botez, împreună cu soţia mea, şi cu Baciu Ecaterina, o altă cursantă, un iconar care deja are un parcurs bine definit şi participări la concursuri iconografice de înaltă virtuozitate, o colegă a Rozaliei, care a dorit să urmeze acest curs, ea fiind tocmai din Buzău. Rozsa pictează aşa cum a învăţat la clasa de iconografie, după modelele icoanelor tradiţionale. Astăzi este o zi importantă pentru ea, o zi de început.
Anul trecut, Rozalia s-a încreştinat, şi nu întâmplător oficierea tainei Botezului s-a făcut într-o biserică decorată cu icoane pe sticlă, anul acesta are privilegiul să aibă o expoziţie personală. Rezultatul muncii acesteia expus pe simeze este o plămădire a omului nou, trecut prin etape ale vieţii: moarte, boală, tristeţe, bucurie, însă indiferent ce ne oferă viaţa, icoana ne este, nouă, celor care mânuim penelul, leac pentru rană, lacrimă pentru suflet, dragoste şi nădejde pentru a ieşi victorioşi din orice luptă.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne dea sănătate şi putere de muncă fiecăruia în parte, iar lacrimile noastre colorate să fie spre luare aminte celorlalţi şi ziditor de suflete în fiecare dintre noi. Amin!
Prof. CĂLIN BOGĂTEAN
