În săptămâna „Şcoala Altfel": ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!" Activităţi de succes la Şcoala Gimnazială ,,Vasile Săbădeanu" Voiniceni

Distribuie pe:

Elevii Şcolii Gimnaziale ,,Vasile Săbădeanu" Voiniceni au participat, la sfârşitul lunii martie, la o serie de activităţi extraşcolare în cadrul programului „Şcoala Altfel": ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun". Acţiunile au fost extrem de variate, cuprinzând: concurs de talente, vizită la brutăria din sat, activităţi ecologice etc.

De cel mai mare interes şi totală implicare s-a bucurat o acţiune ecologică, menită să le cultive elevilor dragostea faţă de natură. În acest sens, cadrele didactice din unitatea şcolară: Anamaria Roman, Laidia Pop, Mihaela Sermăşan, Maria Togănel au iniţiat ,,Vrem să trăim într-un mediu curat şi sănătos". Conştienţi de necesitatea de a ocroti natura, copiii au fost antrenaţi într-o activitate practică de ecologizare a curţii şcolii şi de plantare de flori. La aceasta a participat şi directorul structurii centrale de la Şcoala Gimnazială Ceuaşu de Câmpie, doamna prof. Minerva Bordeianu, care a apreciat activitatea coordonată de cadrele didactice din structura Voiniceni.

Prin intermediul evenimentului, cadrele didactice nu au urmărit doar protejarea mediului înconjurător, ci şi dezvoltarea de atitudini, crearea de comportamente, dezvoltarea creativităţii elevilor, precum şi a spiritului de muncă în echipă. Aceste activităţi de ecologizare vor continua, urmând ca la sfârşitul anului şcolar cei mai implicaţi elevi să fie recompensaţi cu diferite premii în cadrul ,,Galei elevului voluntar".

O altă activitate de succes în cadrul programului a constat în vizita elevilor la brutăria din localitate, pentru a afla secretele celor mai pricepuţi brutari. Aici copiii au fost informaţi asupra principiilor de bază în preparea pâinii şi asupra aparatelor utilizate pentru fabricarea acestui produs alimentar de bază, creând cu propria indemânare un produs de panificaţie.

De asemenea, în data de 29 martie, s-a desfăşurat un concurs de talente, unde 20 de curajoşi au venit să demonstreze că ei sunt cei mai talentaţi elevi din şcoală. Întreaga activitate a durat 4 ore, timp în care juraţii au avut de luat o decizie foarte grea: aceea de a hotărî care vor fi cei mai talentaţi elevi.

Prin desfăşurarea acestor activităţi, cadrele didactice implicate şi-au propus punerea în valoare a talentelor, pasiunilor şi capacităţilor elevilor în diferite domenii, precum şi stimularea participării lor la acţiuni variate, în contexte non-formale.

Lasă un comentariu