ICOANA DIN/ÎN SUFLETUL MEU

În urmă cu ceva ani, l-am însoţit pe ÎPS Andreicuţ, actualul mitropolit al Clujului, într-un pelerinaj la Munthele Athos, zăbovind două zile şi la Schitul românesc Prodromu (al Înaintemergătorului), situat în pustnicia Viglei, în partea răsăriteană a Muntelui Sfânt.

Acolo se află un odor de preţ, o icoană făcătoare de minuni, Maica Domnului, Prodromiţa.

Tot acolo, călugări cu har pictează icoane pe lemn de chiparos. În curtea schitului se înalţă falnici câţiva chiparoşi. Ei sunt martori foşnitori ai dangătelor de clopot, ai rugăciunilor care se aud mereu aici. Aş spune chiar că se văd înălţându-se la ceruri.

Cum şi ei sunt supuşi vremii, pe lemn de chiparos iconarii schitului pictează „faţa văzută a nevăzutului".

Am cerut câteva capete de scândură să iau cu mine acasă. Gândul meu era ca pe ele să găsesc iconari care să picteze ceea ce vor crede ei de cuviinţă. Ajuns acasă, am împărţit bucăţile de scândură de chiparos, în stânga şi în dreapta. Două bucăţi mi s-au întors, în dar, pictate.

Raluca (dispărută apoi tragic, într-un accident rutier), a pictat o Maica Domnului cu Pruncul, o altfel de Prodromiţă, iar Maria Gliga o icoană cu jelirea lui Iisus.

Acele bucăţi de chiparos tăiat din curtea schitului, le-am considerat sfinţite prin însuşi locul în care chiparosul şi-a dus veacul.

Ele sunt acum icoane şi din/în sufletul meu.

Lasă un comentariu