Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine Sfânta Sărbătoare a Învierii Mântuitorului mă face să fiu mai nostalgică. Jertfa supremă pentru păcatele fiecăruia dintre noi mă face să fiu meditativă. Un sacrifiu suprem, pe care acum, de când sunt şi eu părinte, îl apreciez la cote supreme.
În copilărie, pentru mine, Sărbătorea Sfintelor Paşte însemna ocazia de a primi haine noi, frumoase, de mers la slujba de Înviere, dar şi o poşetuţă nouă, de obicei din lac, în care duceam mândră, în ziua de Paşte, ouă roşii la Biserică. Aşa este tradiţia la noi în familie, păstrată peste ani, ca în Sfânta Zi de Paşte, la biserică, să se meargă înnoiţi din cap până în picioare. Parcă îi văd şi acum, în răstimpul dintre ani, pe părinţii mei, care credeau în taina Sfintei Spovedanii şi ne spuneau, mie şi fratelui meu, că această înnoire exterioară este una simbolică. Înnoirea, de fapt, trebuie făcută şi în interiorul fiecăruia dintre noi, o introspecţie a gândurilor şi sentimentelor şi a trăirilor noastre. Tot ca o tradiţie familiară, de asemenea, păstrată şi de neînlocuit, este că sărbătorile de Paşte, dar şi cele de Crăciun, se petrec în familie.
Pe vremea copilăriei n-am ştiut de existenţa iepuraşului şi de semnificaţia lui, abia de curând se dă atenţie iepuraşului, însă mie nu îmi este prea clar dacă să-l invit de Paşte la noi sau nu. Cred că tradiţiile de Paşte cu care sunt familiarizată încă din copilărie merită să le trăiască şi copilul meu. Îmi amintesc cu drag de pregătirile speciale, de ouăle vopsite natural, cu coji de ceapă, pe care le ciocneam în copilărie la întoarcerea de la biserică, dar şi de cozonacul făcut de mama în cuptorul din ogradă.
Însă, de departe, cel mai frumos moment al pregătirilor şi al tradiţiilor de Paşte era momentul vopsirii ouălor. Acestea erau pregătite cu un ritual anume şi cu o scenografie specială: căutam frunze de cucută sau de trifoi pe marginea şanţului, de asemenea, petale, frunze de pătrunjel, după care curăţam cojile de ceapă, iar mama pregătea ciorapii de nylon. După ce erau fierte ouăle, le puneam în ciorapii de nylon în care băgam nişte buruieni şi coji de ceapă, le mai dădeam un clocot, în apă simplă, sau în apa înroşită, şi uite aşa coloram cele mai frumoase ouă.
Pentru că îmi doresc ca în familia mea să existe tradiţii şi ritualuri de Paşte de care copilul meu să-şi amintească cu drag şi peste ani, am căutat să-l implic în acestă ,,artă". Cred că şi astăzi copiii sunt fascinaţi de felul în care se pot decora ouăle. Culorile obţinute prin fierberea cojilor de ceapă roşie, sau a verzei roşii sau a sfeclei sunt unice.
Îmi doresc ca Sărbătoarea Paştelui să fie trăită atât prin încărcătura semnificaţiei ei religioase, dar şi prin implicarea personală a fiecăruia dintre noi, convinsă fiind că astfel tradiţiile de Paşte se transmit de la o generaţie la alta, iar urarea creştinească: HRISTOS A ÎNVIAT! să dăinuie peste veacuri.
