„Printre clipe", ca şi „Orologiul fără ore", titluri din cartea Anei Blandiana, Orologiul fără ore, Editura Humanitas, 2016, scot timpul din materialitatea sa, dându-i acestuia dimensiune ontologică. „Omul fiind măsura tuturor lucrurilor", de la Protagoras citire, are propria percepţie a timpului. Dacă e măsura tuturor lucrurilor, el este şi măsura timpului. Timpul, de fapt, nu există, el e în noi, în fiecare, o vreme, apoi pleacă din noi şi îşi găseşte cuib... de cuci, în care îşi lasă clipele, secundele, orele, zilele, anii, ca să iasă din ei pui, buni pentru zbor.
Ana Blandiana scoate timpul din timp, orologiul nu mai are ore/cifre, viaţa se scurge printre clipe. Aparent, e doar un orizont metaforic o astfel de perspectivă.
„Un timp numit Niciodată".
O samă de copii ai acestui veac românesc se poziţionează şi ei pe urmele Anei Blandiana, metaforic şi polemic, într-o structură lirică în care ne regăsim cu fiinţa noastră, deopotrivă a Doinei şi a Anei, repere fundamentale ale cântecului şi jertfei, pentru a ne accepta condiţia de Grădină a Maicii Domnului.
Sunt copii dintr-un cuprins mai larg al patriei noastre de cuvinte, de la Chişinău la Torino, care îşi modelează sufletele pe temelia cuvântului mântuitor, căci adevărata poezie nu poate fi altceva decât mântuire.
Şi-au asumat provocarea concursului, nu în sens de competiţie, şi-au asumat metafora Anei Blandiana, ca temă, pretext literar, ca sursă de inspiraţie.
Odată cu scrutarea unui orizont de timp, tinerii aspiranţi la cunoaşterea prin poezie îşi perfecţionează mijloacele de expresie, iar prin exerciţiile lor de stil caută cuvântul ce exprimă adevărul. Pentru că, urmând Evanghelia lui Ioan, „adevărul vă va face liberi".
Ţinta e bine definită, însă, „scopul scuză mijloacele" (Machiavelli): „arta e minciuna ce dezvăluie adevărul" (Maria Raluca Arhipencu, Tulcea, clasa a VII-a).
Încă o ediţie de Concurs „Ana Blandiana" vine să ne demonstreze cât de multă poezie e în noi, câte elanuri literare există, câţi copii minunaţi şi câţi oameni potriviţi la locul potrivit, astfel ca talanţii primiţi să nu se risipească.
Deşi adună între coperţile sale şi ierarhii, această carte nu le reţine, pentru că acum nu ierarhiile contează, ci drumul spre ele.
Tinerii antologaţi în această carte, unii cu aura debutului absolut, sunt argumentul că avem încă mari rezerve de poezie, că e ceva ce nu ne poate lua nimeni, că nu trebuie găsite decât prilejuri, locuri, pentru ca, într-o maieutică a vârstei inocente, poezia să devină şi o formă de libertate şi memorie.
Poate că unii dintre ei vor urma calea poeziei, că se vor salva prin poezie cu viaţa lor, nu ca mijloc de a avea, ci ca şansă de a fi.
Dar, indiferent ce se va întâmpla, ei vor rămâne cu amintirea trecerii „printre clipe", cu descoperirea unei lumi, a unor locuri, a unor împătimiţi de frumos, undeva, la Dunăre, nu departe de vărsarea ei în Marea cea Mare.
Binecuvântată fie clipa, binecuvântaţi cei ce o pun în rost!
*) Prefaţă la volumul „Printre clipe" - Festivalul Naţional de Creaţie „Ana Blandiana", Editura Nico, 2017
