Eveniment cultural de excepţie ISTORIA TRANSILVANIEI, la Universitatea „Petru Maior"

Distribuie pe:

Aula Magna a Universităţii „Petru Maior" din Târgu-Mureş găzduieşte, azi, 5 mai, la ora 12, lansarea volumului Istoria Transilvaniei, cu participarea autorilor - prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, şi prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Universitatea „Babeş-Bolyai".

Manifestarea este organizată de Facultatea de Ştiinţe şi Litere a UPM - Departamentul de Istorie şi Ştiinţe Politice, în colaborare cu Institutul de Studii Multiculturale Alpha şi Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai" al Academiei Române.

„Transilvania, adevărată ţară a Canaanului României, reprezintă un subiect privilegiat al istoriografiei româneşti şi universale. Ca urmare, o nouă sinteză de istorie asupra aces-tei provincii reprezintă un eveniment editorial şi istoriografic de mare interes, cu atât mai mult cu cât autorii ei sunt doi dintre cei mai mari istorici români contemporani.

Ioan-Aurel Pop, medievist prin excelenţă, şi Ioan Bolovan, modernist consacrat în domeniul demografiei istorice, ne oferă una din cele mai cuprinzătoare sinteze de istorie a provinciei din interiorul arcului carpatic. Surse istorice cunoscute, completate cu cele mai recente cercetări, analizate în maniera metodelor moderne de reconstituire a istoriei Europei propun o carte care va deveni un reper istoriografic major pentru istoricii dedicaţi trecutului Transilvaniei, din ţară şi din străinătate, o cercetare la îndemâna iubitorilor de istorie şi de adevăr", apreciază preşedintele Senatului UPM, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, care va prezenta volumul, în calitate de amfitrion al acestei manifestări culturale de excepţie. 

Lasă un comentariu