O psihoză belicoasă şi periculoasă!

Distribuie pe:

Încurajat de Vladimir Putin, mai-marele peste orologiul Kremlinului, peste rămăşiţele golemului cu picioare de lut, după destrămarea unui imperiu bolşevic, de către Mihail Gorbaciov, şi mai-marii puternicelor ţări europene, Viktor Orban, premierul Ungariei, dă, zdravăn, tot mai des, cu parul în baltă, stropindu-i şi enervându-i pe mahării Uniunii Europene. Chemat la Parlamentul Europei, să dea socoteală pentru desele lui ieşiri în decor, este făcut, cu ou şi cu oţet, de mai-marii Uniunii Europene, care privesc, cu vădită îngrijorare, la acţiunile din ultimul timp ale premierului ungar, criticat dur în plenul Parlamentului European, de către liderul ALDE, olandezul Guy Verhostdat, care, vehement, îl consideră: „o versiune a partidului comunist din Ungaria. Viktor Orban a renunţat la valorile democratice, iar FIDESZ, partidul lui, şi el au hărţuit presa, iar acum premierul a decis să închidă o universitate." Care este următorul pas? Acuzaţia este dură: „Vei arde cărţi în piaţa din faţa Parlamentului Ungariei? Vezi inamici peste tot în Ungaria (…) Vezi inamici în presă, acum vezi inamici şi în lumea academică! Parcă s-au întors Stalin şi Brejnev, în Ungaria!"

Viktor Orban a fost acuzat, în plenul Parlamentului Europei, că „a încălcat toate valorile şi principiile europene", liderul ALDE comparându-l, în plen, cu Stalin şi Brejnev!

Viktor Orban respinge toate acuzaţiile care i-au fost aduse, considerându-le „amestec în chestiunile interne ale Ungariei!" E mai uşor să invoci astfel de „argumente", decât să recunoşti o acuzaţie!

De fapt, acuzaţiile împotriva lui sunt destul de multe. Nu sunt primele lui sărituri peste cal. Mai nou, îşi arată colţii şi împotriva împlinirii, în viitorul an 2018, a celor 100 de ani, de la Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă şi făurirea României Mari, a „României dodoloaţe", cum o numea poetul, filosoful, romancierul, dramaturgul şi eseistul Lucian Blaga. Şi lui, precum şi altor multor unguri, Tratatul de Pace de la Trianon le dă, şi azi, frisoane, le dă insomnii. N-au linişte. N-au astâmpăr! Le stă în gât! Trianonul îi sâcâie la rânză, nu pot dormi, nu pot accepta un act internaţional, cât se poate de legal şi drept, pe deplin justificat juridic, aceşti pitpalaci văzându-se încă în Imperiul Austro-Ungar, care demult a apus, care şi-a trăit traiul, căruia i s-a cântat prohodul după Primul Război Mondial, gândul revenirii la ce a fost odată fiind dus pentru totdeauna, pe curgerea apei istoriei.

Din păcate, aceleaşi acuzaţii de „discriminare a etnicilor maghiari din România", venite din partea Ungariei, fluturate atunci, la semnarea Tratatului, care „se întindeau până la al Doilea Război Mondial, atunci când regentul ungar, amiralul Horthy, instituise o politică de consolidare a percepţiei conform căreia Transilvania se află sub ocupaţie românească, temporară şi punitivă, iar etnicii maghiari din regiune nu aveau niciun viitor în afara Ungariei Mari", dăinuie şi azi. Ele sunt reluate şi azi, „în efortul de a câştiga sprijin pentru retrasarea graniţelor cu România, Budapesta dorind recuperarea teritoriilor de la România, în urma Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920". O campanie care şi-a lăsat amprenta asupra sistemului educativ din Ungaria, printr-o acţiune agresivă de recuperare a teritoriilor pierdute în urma Trianonului. Totul, printr-o asimilare forţată, aşa cum lucrurile s-au petrecut şi s-a ajuns prin Diktatul de la Viena din 30 august 1940.

Ungaria, care s-a declarat, rând pe rând, când republicană, când democratică, apoi comunistă, a stat mereu, ameninţătoare, cu sabia scoasă, cu cuţitul la spate, pentru a ne ataca. Dovadă-i şi acel plan pus la cale de Horthy, „amiralul de Balaton", pentru a declanşa agresiunea împotriva României. O menţinere a psihozei belicoase a Ungariei. Momentul Trianon a fost interpretat, de istoricii unguri, ca „o mare nedreptate" şi ca o „rană dureroasă." Or, Trianonul, acesta-i adevărul, „a redresat una din cele mai longevive nedreptăţi din Europa!". Ceea ce Ungaria nu putea suporta. Şi nu poate suporta nici azi! De aici şi „starea cangrenoasă" a pretenţiilor ei. Acea ambiţie bolnăvicioasă de a recupera teritorii, care nu-i aparţin, prin revizionism, ceea ce a dus, cum mai sus aminteam, şi la Diktatul de la Viena, cu acele abominabile crime de la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Huedin, Aita Seacă, Hărcana-Turda, Prundu Bârgăului, Sărmaşu, Moisei, de prin alte multe localităţi ardelene cu populaţie românească! „Recuperarea părţii pierdute era ambiţia şi constituia visul, hotărârea ei. Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, pentru Ungaria „a fost o ocupaţie temporară, de către trupe ostile." De aici, visul aberant, acela al divizării României Mari, prin tot felul de scenarii hortyste, inclusiv prin teroare, violenţă, crime abominabile, Ungaria neputând să se dezică de un trecut sumbru, cu gândul la acea obişnuită asimilare forţată, la o răzbunare dementă!

Azi, când, iată, relaţiile româno-maghiare, pe măsură ce ne apropiem de cei 100 de ani de la Marea Unire, devin tot mai tensionate, la Budapesta ia fiinţă Departamentul „Trianon 100", finanţat de guvernul lui Viktor Orban. Scopul? Declanşarea unui război informaţional împotriva României, aducerea, din nou, în discuţie a „problemei Transilvaniei". Amănunt care-l determină pe acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, să atragă atenţia că tot ce gândeşte Viktor Orban, de fapt, face parte din acea „Istorie a Transilvaniei", în trei volume, apărută la Budapesta, sub semnătura lui Kõpeczi Bela, în anul 1986. Conducătorii Ungariei consideră Tratatul de Pace de la Trianon, ca „un dictat", nerecunoscând că, după Primul Război Mondial, Imperiului Austro-Ungar i-a sunat ceasul, i-a venit timpul să dispară, ca urmare a propriilor slăbiciuni? Unirea Transilvaniei cu România a avut loc, la 1 Decembrie 1918, „în urma mişcărilor naţionale din Europa centrală şi răsăriteană, soldate cu procesul de formare a statelor naţionale." Acest adevăr, şi azi, deranjează, din păcate, Budapesta!

În secolul 21 din al treilea mileniu, Viktor Orban şi ai lui nu înţeleg că orice revendicare de teritorii este o iluzie, o periculoasă deschidere a Cutiei Pandorei?! Budapesta, încă de pe acum, declară război centenarului Unirii de la 1 Decembrie 1918, devenind, după cum ar dori, la atâţia ani de la Trianon, un butoi cu pulbere, prin pretenţiile teritoriale, prin scenarii periculoase, aberante, chiar în centrul Europei! Iată că, surprinzător, Viktor Orban îşi mai găseşte un adept în „românul" Lucian Boia, pe care nu-l interesează altceva decât „revoluţia", din 1956, din Ungaria! Tare vor Viktor Orban şi ai lui contoraşi să nu fie „100 de ani de la Marea Unire", ci cu totul altceva: „Trianon 100."

De fapt, ce vrea, ce doreşte Orban de mai mulţi ani? El are o ţintă precisă: destabilizarea României! Printr-o apropiere a Ungariei de Rusia! Asta vrea el! Asta vrea, de fapt, Ungaria! Scoaterea „cuiului Trianon" din căpăţâna lor, deocamdată pare imposibilă!

Care a fost, de fiecare dată, reacţia, la Bucureşti, a Guvernului orb şi trădător? Dar a Parlamentului? Dar a PSD, aflat la guvernare? Dar a preşedintelui Iohannis? Reacţia lor n-a existat! Oare până când să mai suportăm noi, românii, obrăznicia asta? Palma pe obrazul nostru! Chiar să fi uitat românii anii 1848-1849, Diktatul de la Viena? Dar cafteala pe care am dat-o Ungariei şi obrăzniciei, şi în august 1919, când bandele roşii ale Republicii Ungare a Sfaturilor, conduse de Bela Khun, omul lui Lenin, trimis să instaureze comunismul în inima Europei, au atacat tânăra Românie Mare?! Atunci, Armata Română, condusă de mari bărbaţi, de mari patrioţi, generalii Gheorghe Mărdărescu şi Traian Moşoiu, în august 1919, au ocupat Budapesta, iar doi soldaţi români au pus Tricolorul şi opinca românească pe Parlamentul Ungariei! Chiar să nu-şi amintească de acel episod?

Da, ştim bine, Tratatul de Pace de la Trianon mai-marilor guvernanţi unguri le stă ca un os în gât, ca un cui bătut în scăfârlie. Îi deranjează şi cer ce nu se poate, în vecii vecilor, dar ei mereu cer: Transilvania înapoi! Asta doreşte Viktor Orban, insul acesta plin de fiţe şi hachiţe, şi ai lui, acei mereu deturnaţi de la o realitate istorică. Există o pornire agresivă, o tensiune ascunsă. Am văzut ce se întâmplă chiar la unele întâlniri sportive oficiale, ungaro-române. Dări, iresponsabile, în spectacol şi în petic!

Noi, românii ardeleni, mai ales, aşteptăm cea mai mare sărbătoare a naţiei: împlinirea celor o sută de ani de la Unirea cea Mare a Transilvaniei cu Ţara-Mamă şi făurirea României Mari. Un drept istoric dobândit prin Tratatul de Pace de la Trianon, înfăptuit, mai ales, prin lupta şi voinţa românilor! În Ardeal, această încercată Golgotă a românilor a fost mereu dispreţuită de ocupantul vremelnic, de duşmani, de toţi cei care ne apăsau atunci când înaintemergătorii îşi cereau un drept istoric. Iar bolnavilor de nostalgia Trianonului, urmaşilor celor care, în anul 1920, urlau în Parlamentul de la Budapesta: „Nem, nem, soha!" (n.n. „Nu, nu, niciodată!"), aflând vestea semnării Tratatului de la Trianon, celor care vor să boicoteze, să umbrească sărbătoarea, la anul, marea bucurie a românilor, cu destinul împlinit, prin cei o sută de ani de la Unire, le vom mai aminti, încă o dată, cuvintele lui Lucian Blaga: „Ardeleanul este gândul dus până la capăt!".

Iar noi considerăm, definitiv, acest gând veşnic dus până la capăt!

 

Lasă un comentariu