Fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea Muzeului de Științele Naturii din Târgu-Mureș!

Distribuie pe:

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh, a semnat marți, 23 mai 2017, contractul de finanțare din fonduri europene, prin POR 2014 - 2020, a proiectului de reabilitare a Muzeului de Științele Naturii Târgu-Mureș.

Durata de implementare a proiectului este de 89 de luni, valoarea totală a investiției fiind de 11.273.740,86 de lei, din care finanțarea nerambursabilă alocată de MDRAPFE este de 9.201.073,17 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

După lucrările de restaurare, consolidare și amenajare a spațiilor existente, se estimează că numărul de vizitatori pe an va crește la 7.404 (față de 6.985 în prezent).

„Până în prezent, pe Axa Prioritară 5 din POR 2014 - 2020, am semnat 15 contracte de finanțare, cu o valoare totală de peste 240 de milioane de lei. Vom continua să investim în obiective de patrimoniu, pentru a le reda, atât comunităților locale, cât și turiștilor interesați fondurile pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție, acestea reprezentând o sursă de finanțare foarte importantă", precizează viceprim-ministru Shhaideh, într-un comunicat de presă.

Lasă un comentariu