În cunoscuta sa înțelepciune tradițională, în bine cumpănita lui dreptate, românul spune: „Pomul după roade se cunoaște, omul după faptele lui". După ale lui fapte, cele 33 de cărți publicate, din plin se cunoaște, și prietenul, și scriitorul Răzvan Ducan, sărbătorit, de ziua nașterii lui, în această cumpănită clipă a secolului 21.
Are Răzvan Ducan 60 de ani?
Nu-ți vine să crezi! În tainițele memoriei dăinuitoare, în urma lui a lăsat cele 33 de cărți, dar și zbaterile vieții, jaloane ale trăirilor din vremile postdecembriste.
Personalitate complexă a scrisului românesc, dăruit, întru totul, unei chemări, cea a unui profesionist, prin acel stil inconfundabil, sub acel semn aparte al iubirii întru poezie, al cuvântului ales, Răzvan Ducan poartă, cu mândrie, flacăra românismului, dârz luptător pentru Cauza Națională, cu rădăcini adânci coborând în spațiul suferințelor Transilvaniei.
Om, cu „O" mare, așa-l știu de când ne cunoaștem în acest spațiu comun al luptei, stăpânit de acea pasiune unică, înălțătoare și salvatoare, întru totul tulburătoare, pentru poezie.
Intelectual rar, Răzvan Ducan a sfințit locul trecerii de până acum, care a ținut și ține, deopotrivă, la numele bun, grijuliu să lase acel loc de „Bună ziua!".
Caracter integru, bărbat al vremii, prin expresia percutantă a versului, luptând pentru acele virtuți tradițional-umane, pentru dreptate și adevăr, Răzvan Ducan este unul dintre adevărații militanți pentru împlinirea acelui „Testament" al lui Ienăchiță Văcărescu, lăsat urmașilor, privind „Creșterea limbii românești / Și-a patriei cinstire."
Cronicar al acestui timp zbuciumat, învolburat și nesigur, Răzvan Ducan trece pe sub arc de lumină, sub ales har dumnezeiesc, înfocat iubitor al versului Înaltului Domn al Limbii și al Poeziei Românești - poetul național Mihai Eminescu, „Tatăl nostru din cuvinte", cu gândul mereu la acei „poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere."
Cu acel rar rafinament al evocării lirice, în pariul câștigat cu timpul celor 60 de jaloane, remarcabil „meșteșugar al versului", sub distincția cuvântului ales, prin contemporanele secvențe ale altei actuale „cântări a pătimirii noastre", Răzvan Ducan, cu acel profund sentiment poetic, ne avertizează că, în fiecare zi, într-un fel, trăim și murim, odată cu acea lacrimă a lui Romulus Guga, alunecând „pe obrazul acestei planete albastre."
Mă bucur pentru bucuria lui Răzvan Ducan, ajuns la cei 60 de ani, vârstă a plenitudinii poetice, drept senior al cuvântului, al versului ales, dorindu-i viață lungă, întru mulți ani, cu deplină sănătate, urări însoțite de a mea frățească și prietenească îmbrățișare.
La mulți ani!
