Considerat drept un subiect foarte important al sociologiei politice, actuala criză politică, generată pe fondul conflictului intern din cadrul partidului aflat la guvernare-PSD, nesoluționat nici pe departe prin rezultatul predictibil al moțiunii de cenzură, acesta nu putea să treacă neobservat nici de subsemnatul, așa că în cele ce urmează voi încerca, stimați cititori, cu competența sociologului, să deslușesc mecanismele acestui fenomen politic original, nemaiîntâlnit în politică, și pe cât posibil să-i descifrez necunoscutele. Conflict întreținut atât din interiorul partidului, cât mai mult din afară (se cunosc instituțiile care îl întrețin și manageriază, și în ce scop, miza sa depășind efectele de natură internă, încercându-se decredibilizarea întregii mișcări de stânga!), și care pe lângă impactul imagologic negativ produs și al instabilității sociale și politice, va conduce cu certitudine la slăbirea coeziunii politice interne de partid, și implicit la vulnerabilizarea politicii românești, și așa destul de fragilizată.
Registrul etiologic al acestui conflict intern este foarte complex, iar pentru a realiza o radiografie longitudinală, ar trebui să revedem modul cum s-a format și mai ales cine a contribuit la construcția acestei formațiuni politice, și mai ales în ce împrejurări istorice. Așa cum se știe, acest partid s-a născut prin fraudă și minciună (fiind transformat în mod ilegitim și fraudulos dintr-o organizație pretins apolitică, FSN-ul, printr-o metamorfoză politică cunoscută, într-un principal partid politic, care așa cum ne amintim, liderii săi, în mod deosebit Ion Iliescu, nega o asemenea intenție ce avea să devină realitate, în acea regretabilă „Duminica orbului" de la începutul anilor '90. Eveniment politic care a schimbat traseul și destinul politicii românești, cu consecințe imprevizibile pentru acel moment, dar care au devenit transparente în prezent, demonstrându-se acel adevăr regăsit în binecunoscuta maximă populară conform căreia „ce naște din pisică șoareci mănâncă", precum la fel de adaptată poate fi și sintagma „așchia nu sare departe de tăietor", ceea ce sub raport sociologic vizează o anumită corespondență analogică prin socializare, din păcate negativă și discordantă, în opoziție cu interesele naționale și chiar de partid, ceea ce a condus la această criză politică, printre atâtea alte cauze interne și externe, și pe care, din cauza spațiului redacțional, nu le pot prezenta. Acum, mai mult ca oricând, ne putem da seama cine au fost și au rămas acei „salvatori ai națiunii", cei care la loc de „cinste", în registrul falselor valori, au promovat minciuna, oportunismul, lașitatea și trădarea. Asemenea acestor lideri - și nu numai -, s-au format artizanii distrugerii și ai dezastrului național, în numele unor false principii și interese străine poporului român, conducînd țara la actualul colaps economic și social. Nu în mod întâmplător, acest „partid hibrid" a avut și mai are și în prezent cei mai controversați lideri, în stare de orice, care în și prin politică nu au văzut și nici nu au căutat altceva decât să parvină cu orice preț și prin orice mijloc, sindromul ciocoilor noi prin acel Dinu Păturică fiind mai mult decât evident și actualizat și în prezent. Astfel, pe lângă unele cauze de ordin social și moral, mai bine zis imoral, pe fondul unei socializări politice negative și a lipsei moralității, aș spune chiar a unei crize morale constante, un rol deosebit revin cauzelor de ordin personal, ce țin de structura psihologică și chiar psihanalitică a personalității unor lideri. Din păcate, și nu la puțini lideri politici, unele carențe ale personalității sunt de factură patologică, cum ar fi schizofrenia (tulburări de percepție și evaluare a realității) și mai ales paranoia (superpersonalizarea eului), dar și unele mai „ușoare", pe fondul unor frustrări și angoase din anii copilăriei și ai adolescenței, toate fiind convergente spre limitarea egoului, stimei de sine și a personalității în general. Din rândul acestora au apărut acei lideri cu tendințe de parvenire, unii dintre aceștia deținând un statu quo nelimitat, cei mai mulți fiind însă lipsiți de autoritate și competențe politice (despe vocație nici nu poate fi vorba, întrucât vocația presupune un fond afectiv ridicat și dăruire, dusă uneori până la sacrificiu), prin stilul lor de conducere și gândire nepunând nici pe departe în practică doctrina social-democrată, specifică acestui partid, ci dimpotrivă, sub paravanul ocrotitor al acelor doctrine (pretins de stânga, în cazul PSD-ului), au adoptat cele mai antinaționale acțiuni politice care au condus la actualul dezastru național, trădând și spoliind țara pe seama îmbogățirii acestora.
Departe de a fi elucidat problematica ce vizează cauzele actualei crize, legate de efectele induse în mod gradual și diferențiat sub raport temporar, consecințele imediate au devenit deja un fapt cotidian, constând în alterarea imaginii partidului și a politicii în general, scindarea, slăbirea coeziunii și decredibilizarea acestui partid, iar pe termen mediu și lung, de asemenea ele pot fi anticipate, desprinzându-se chiar din strategia celor care au declanșat și întreținut acest joc politic murdar, cu mize mai mult sau mai puțin transparentizate. Cea mai gravă concluzie pe care o anticipez este că acest partid, cu vizibile reminiscențe ideologice (care, așa cum am arătat, a plecat de la un fals istoric), și-a produs singur destinul său politic, aproape într-un mod fatalist inexplicabil, sfârșind în același mod cum a și apărut pe scena istoriei politicii românești postdecembriste, astfel că speranța nutrită la început a devenit o dezamăgire generalizată, grăbindu-i sfârșitul, fără ca rezultatul acestei moțiuni să schimbe forma și fondul problemei, ea nefind decât un text prin care s-au putut evalua cauzele reale ale crizei politice și morale, precum și adevărata stare în care se află în prezent politicul și politica în societatea românească.
