Da, e sigur! DE LA 1 IULIE, PUNCTUL DE PENSIE CREȘTE LA 1.000 DE LEI!

Distribuie pe:

Schimbarea Guvernului Grindeanu nu poate opri majorarea punctului de pensie de la 1 iulie a.c. la 1.000 de lei, întrucât ordonanța de urgență prin care a fost stabilit acest lucru s-a emis încă în ședința din 6 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial nr. 16, din aceeași zi.

Astfel, articolul 2, aliniatul 1, din OUG nr. 2/2017, prevede: „Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% și este de 1000 lei".

Pe de altă parte, chiar ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a ținut să dea asigurări tuturor pensionarilor că OUG prin care crește punctul de pensie la 1.000 de lei de la data de 1 iulie nu va fi întârziată de criza politică actuală.

Corect! Din moment ce actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, cu precizarea datei de la care va intra în vigoare, nimeni și nimic nu îl mai poate întoarce de la aplicare.

Prin urmare, toți pensionarii sistemului public de pensii vor beneficia, de la 1 iulie 2017, de majorarea punctului de pensie la 1.000 de lei! 

Lasă un comentariu