Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, „cel mai mare conducător român cunoscut vreodată", așa cum l-a numit Mircea Eliade. În vremurile tulburi pe care le parcurgem, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de exemplul de credință, jertfă și devotament pentru patrie oferit nouă de Sfântul Voievod. E adevărat că astăzi hoardele de barbari nu mai dau năvală în țara noastră, precum făceau odinioară. Dar jinduiesc poate chiar mai mult după bogățiile acestor pământuri. Vor rezervele noastre naturale, pădurile, grânele și aurul. Barbarii sunt azi ceva mai civilizați, nu mai vin cu oștiri „câtă frunză, câtă iarbă". Nici nu mai au de ce. Vin la noi cu delegații și semnează contracte. Iar noi, pentru o mână de arginți, ajungem să ne vindem și sufletul. Spre deosebire de noi, domnitorul Ștefan nu negocia trădările. Dimpotrivă. Despre perspectiva de a încheia pace cu turcii, voievodul scria: „Acest ultim lucru eu nu-l voi face, mai bine mor de o sută de mii de ori decât să fac asta." Cu o mână de creștini, Sfântul Ștefan ținea piept dușmanilor. „Atletul creștinătății" era întotdeauna biruitor, ridicând câte o biserică după fiecare luptă. Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, a ctitorit 44 de biserici și mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri și împodobite cu Sfinte Evanghelii și cărți, cu epitafuri și vestminte de brocarturi scumpe, cu cădelnițe și sfeșnice de aur. Domnitorul a dăruit toată această zestre poporului român și și-a dorit ca poporului român să îi rămână.
A intuit, însă, că, peste veacuri, aceleași bătălii se vor duce pentru bogățiile moldave.
Nici azi, la Putna, sfântul nostru drag nu are parte de odihnă, căci străinii dau rotocol, ca vulturii, așteptând să cotropească bunurile sfântului așezământ. De aceea, voievodul a cerut, în testamentul său, următoarele: „Am luat, am dat și am făcut și înzestrat acestei sfinte mănăstiri a noastre Putna, din banii noștri și nu din banii țării. Iar cel ce va veni după noi domn, din osul nostru domnesc sau dintr-un alt neam, să îndrăznească cu nimic a clinti această sfântă ctitorie a noastră! Iar de va îndrăzni cineva în viitor să se atingă de valea noastră, blestemat să fie!". Însă, când vine vorba de bani, dușmanii țării nu se tem nici de blestemele sfinților! Ștefan încă ne veghează, dar suspinele Măriei Sale cutremură codrii Bucovinei. Căci știe sfântul pe mâna cui încape azi moștenirea lăsată urmașilor săi. S-ar ridica, precum odinioară, să-și apere țara, chiar cu o mână de țărani credincioși. Ar curăța de noroiul occidental toate pământurile noastre binecuvântate de Dumnezeu. Ar pune din nou ordine în țară. Ar porni, poate, o cruciadă a creștinătății într-o Europă întunecată și decadentă.
Poporul simte, de dincolo de mormânt, dragostea pe care cel mai mare voievod român i-o poartă. De aceea, românii pleacă și azi genunchiul în fața sfântului nostru voievod. Îl roagă să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea neamului. Îl imploră să vegheze pentru ca țara să nu fie sfâșiată și împărțită între străini, apele și pământurile să nu fie otrăvite prin tot felul de exploatări ale rezervelor noastre naturale, familiile să nu fie distruse prin flagelul avortului și al sodomiei, românii să nu-și piardă credința în Dumnezeu și dragostea de țară. Pentru ca România să rămână a Românilor. La moartea voievodului, spune cronicarul, „atâta jale era de plângeau toți ca după un părinte al său, căci cunoșteau toți că s-au scăpat de mult bine și multă apărătură".Plângeau cu toții, căci știau că au pierdut un mare cârmuitor și un adevărat părinte al neamului. O întâmplare minunată dovedește, o dată în plus, legământul de iubire dintre domnitor și neamul său. În anul 1775, când Bucovina a fost răpită de austrieci, chipul Sfântului Ștefan de lângă mormânt s-a întunecat la față cu totul, iar clopotul cel mare a început să bată singur. Candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuși se mâhnise de mulțimea păcatelor acestui popor, din pricina cărora a ajuns sub stăpânire străină.
Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ștefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credința strămoșească, pentru țară și neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam umilit și îngenuncheat!
sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/
„Sfinte mare domnitor și atlet al lui Hristos! Roagă-te pentru noi păcătoșii și nu uita nici de poporul nostru românesc, drept măritor creștin, pentru care te-ai jertfit și l-ai iubit cu toată ființa ta"!
„LA MULȚI ANI, acelora care poartă numele marelui voievod!"
„REFLECȚII SUFLETEȘTI" vol. II
