Unul dintre paradoxurile inerente omului e prețuirea târzie a unor momente, a unor lururi și de cele mai multe ori a unor oameni, locuri, comportamente, obiceiuri și ciudățenii pe care ni le oferă viața. Așa cădem pradă unor nedumeriri, care în general se dovedesc a fi eterne, o suferință care germinează în noi de îndată ce conștiința se dezmeticește din înrâurirea paradoxului și sesizează că am pierdut ce avem mai bun, darurile vieții, agoniseala inimii. Emoțiile sau trăirile afective ne sunt folositoare, ele sunt o adevărată resursă pentru viața noastră. Cu cât am fost și vom fi mai în contact cu ceea ce simțim, cu atât relația noastră cu cei din jur va fi mai adecvată sinelui nostru autentic. De aceea cred că amintirile și sentimentele mele privind experiența rarisimă, cel puțin pentru mine, sunt de mare valoare.
Ne aducem aminte cu plăcere cu privire la dezvoltarea fără precedent a României în perioada anilor 60'-85' a relațiilor economice și sociale cu țările vecine și țările din Orientul Mijlociu printre care și Iranul. Mai mult de 1,5 miliarde de dolari, la atât se ridicau în trecut schimburile comerciale cu România în Iran. Acum sunt de 10-20 de ori mai mici, tendința fiind în continuă scădere. Refacerea relațiilor economice cu Iranul trebuie să fie principala temă abordată între conducerile și oamenii de afaceri dintre cele 2 țări. În trecut Iranul furniza României produse agricole. Noi am trimis ani buni produse industriale și am realizat silozuri de cereale, linii telefonice, rețele electrice de înaltă tensiune, am realizat o mare fabrică de Carbonat și Bicarbonat de sodiu, sodă grea pe cea mai mare platformă chimică a Iranului
„Fertilizer Factory - Shiraz". România a vândut Iranului peste 160 de mii de tractoare, foarte multe piese de schimb, mașini, unelte, a construit o fabrică de tractoare la Tabriz, ca și în Algeria. Acum Iranul face afaceri de zeci de miliarde cu alte țări! De ce? O foarte slabă activitate, eșecul politicii externe a României, interese obscure, comisioane, și mari sume de bani în bănci străine exotice, foarte greu de identificat. Iranul poate fi un partener fiabil sigur și pe termen lung al României, dispune de mari rezerve energetice, petrol și gaze, dar și planuri pentru o astfel de coagregare prin oameni capabili pentru astfel de afaceri, prin specialiști competenți de implementare a unor astfel de politici. Iată care sunt produsele care s-ar putea importa din Persia. În principal țiței, petrol și gaze, șalurile de kirman, perlele fine, turcoazele, covoarele, tutunul de Shiraz, așa zisul „tambucu", mătăsurile de Mazandaran, lipitorile și narghilelele din lemn de cireș sau inox, artizanat și foarte, foarte multe alte produse.
În cel mai populat oraș din Iran, unul dintre capitalele istorice ale Iranului, cel mai mare centru economic din nord-vestul acestei țări, există sute de complexe industriale, printre care fabrica de tractoare „Iran Tractor Manufacturing Tabriz", construită în totalitate de către România pe baza experienței „Tractorul Brașov", dotată cu cea mai mare turnătorie de capacitate și forjare din Orientul Mijlociu. Pentru mine, aflat pe teritoriul aceste țări, Tabrizul, cu cea mai mare densitate de populație din lume, prezenta un foarte mare interes cu atât mai mult cu cât în spatele „Tractor Manufacturing" se dezvolta o serie de alte complexe industriale, inclusiv „Mashin Sazi Tabriz Co, Tabriz petrochimic Complex", ,,ulei de rafinarie complex" ș.a.
În aceste împrejurări, printr-o fericită ocazie am cunoscut la Shiraz un bun român specialist de mare valoare care mi-a devenit foarte bun prieten, domnul Ciolacu, originar din Plopeni, Ploiești, cu reședința la hotelul „CONTI" din Shiraz, tehician român care se ocupa de asistența tehnică și asigurarea pieselor de schimb pentru tractoarele românești exportate de la Brașov în Iran, dar și cu anumite sarcini pentru fabrica de tractoare de la Tabriz. Acesta m-a invitat fără nicio cheltuială din partea mea să vizităm împreună Tabrizul, ceea ce s-a și întâmplat, având privilegiul să zbor cu linia aeriana Kish Air, pentru o excursie de 3 zile la Tabriz, să vizitez orașul și fabrica de tractoare construită de România, pentru mine, firesc, o foarte mare satisfacție.
Un aspect dureros întamplat la Tabriz când eram împreună cu prietenul meu Ciolacu, la o plimbare de agrement pe străzile metropolei, simțim că suntem urmăriți cu insistență de către o femeie învelită în tradiționalul chadar negru, foarte atentă la discuțiile noastre în românește. Eram circumspecți și foarte atenți, bănuiam că este un ofițer al Poliției secrete SAVAR!! Intrăm într-o cofetărie să vedem ce se întâmplă! Femeia intră după noi și se așază la aceeași masă. Era o româncă, fostă taxatoare pe un autobuz în Brașov, căsătorită cu un iranian, în practică la „Tractorul", ademenită de bani și exotic. Se stabiliește la Tabriz devenind cetățeană iraniană. A făcut 3 copii repede, și când soțul văzând că a legat-o bine a început să-i impună legea lui, vălul în cap, privirea în jos, când este în compania prietenilor lui, ea nu avea voie să iasă din camera ei, și dacă era totuși nevoie, cu capul plecat și pe la spatele lor. Nu avea voie să iasă în oraș, să-și viziteze prietenele, s-a terminat cu machiajul și distracțiile. Ne cerea sfaturi și îndrumări cum să se repatrieze (…) A încercat toate variantele, dar fără niciun fel de succes. Totul era tardiv și foarte complicat. Ajunsă ilegal în România (fiind cetățeană iraniană) urma să fie expulzată și foarte grav pedepsită, dacă nu chiar și executată. Disperarea femeii ajunsese la paroxism!! Dar noi ce puteam face?
- va urma -
