CARAVANA SMURD „Fii pregătit!", ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

Caravana „Fii pregătit!" va ajunge sâmbătă, 22 iulie, a.c., la Târgu-Mureș. Va fi amplasată în Piața Trandafirilor între orele 09:00 - 20:00, iar în ziua de duminică, pe 23 iulie 2017, va fi la Reghin. Programul de ședere în județul Mureș a Caravanei SMURD va mai cuprinde și Sovata, pe 29 iulie 2017, iar pe 30 iulie 2017, Sighișoara.

În toată această perioadă, personalul ISU Mureș va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundații, incendii - și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă.

Acesta este al doilea an când Caravana „Fii pregătit!" pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. Anul trecut, Caravana „Fii pregătit!" a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de orașe și peste 10.200 de persone au fost instruite de personalul IGSU.

Caravana ,,Fii pregătit!" este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, operat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și care a fost susținut financiar de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

 

 

Lasă un comentariu