Bijutierul stătea la biroul său, privind strada prin vitrina elegantului său magazin, când o fetiță intră hotărâtă și arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre. „E un cadou pentru sora mea. Puteți să mi-l împachetați frumos?" Patronul magazinului o fixă din priviri pe micuța clientă și o întrebă: „Câți bani ai?" Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetița puse pe marginea biroului o cutie de tinichea, o deschise și o goli. Căzură câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici și niște figurine. „Ajung?", întrebă ea cu mândrie. „Vreau să-l iau pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care îi ține locul și niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei de naștere și sunt sigură că o voi face fericită cu acest cadou."
Omul se duse în spatele magazinului și reveni cu o hârtie de ambalat nemaipomenit de frumoasă și împachetă cutia. „Ia-o", îi spuse el fetiței, „și du-o cu grijă!" Aceasta plecă foarte mândră strângând la piept prețiosul pachet.
După o oră, în bijuterie intră o tânără cu părul de culoarea mierii și cu niște ochi albaștri minunați. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl aranjase cu atâta grijă și spuse: „Colierul acesta a fost cumpărat de aici?" „Da domnișoară." „Și cât a costat?" „Prețurile practicate în acest magazin sunt confidențiale: nu privesc decât pe client și pe mine." Dar sora mea avea câțiva bănuți. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta!". Bijutierul luă cutia cu prețiosul colier, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului și-l înapoie fetei: „Sora dumneavoastră a plătit prețul cel mai mare pe care-l putea oferi cineva: a dat tot ce avea!".
