DRUMUL CĂTRE FERICIREA VEȘNICĂ (V) Cristian Petru Bălan „DINCOLO DE CURCUBEU. Un roman al convertirii la Credință" Editura North America, Chicago, 1992

O asemenea prefacere în om nu trece neobservată. E cu adevărat de neimaginat. O adevărată convertire presupune, îndeobște, recunoașterea faptului că ai greșit, cererea de iertare și împăcare cu acela căruia i-ai greșit, părerea de rău pentru necazul pricinuit și hotărârea de a nu mai face astfel. Așadar, recunoaștere, căință și propunere. La Florian Vernescu, toate aceste etape s-au întâmplat într-o noapte, după citirea Bibliei și după visul avut, cu Iisus Cristos pe Calvar, ducându-și crucea, și Veronica, femeia care-i apăruse în cale și-i ștersese fața cu marama. Nici lui nu-i venea să creadă, dar acționa împins de o putere mai mare decât propria voință. Omul din trecut era definitiv uitat. Trebuiau îndreptate toate nedreptățile făcute. O ultimă confruntare cu lumea artificială a politicienilor zilei, cu ocazia logodnei dintre Florian și Zoica, descrisă cu multe amănunte picante, l-au făcut pe logodnic să se simtă într-o lume de marionete, străină de el și caraghioasă, încât se întreba cum de a ajuns el acolo. Colac peste pupăză a fost boroboața făcută de Zoica, neatentă, care s-a împiedicat și a căzut cu nasul în tortul cu frișcă, așa cum am văzut în celebrele filme ale comediei mute cu Charles Chaplin sau Stan și Bran.

Nici promisiunile viitorului socru că-l va fi numit ministru plin al minelor și membru supleant al CC al PCR nu avuseseră darul de a-l mai liniști pe Vernescu, din ce în ce mai nervos, mai nestăpânit, mai nefericit în mijlocul sărbătoririi logodnei. Florin Vernescu simțea acum pentru prima oară durerile pricinuite de dragostea fără speranță și dorul arzător de ființa care-l respinsese. Pe de altă parte, se simțea strâns într-un cerc de foc, prin noua familie care i se insinuase în viață și pe care trebuia s-o suporte în calitate de logodnic. Cât timp a stat la Predeal cu logodnica, a fost răvășit, împărțit între aceste sentimente.

Pe de altă parte, Mihai Doran, biolog, adept al teoriilor evoluționiste, deși era descendentul unui preot, oferă informații importante, foarte bine documentate, din viața insectelor pădurii și rezultatele unor cercetători și ale sale, făcute în timpul cât a stat în pădure. El „vorbește" cu jurnalul său ca și cu un partener de discuție și-i împărtășește toate rezultatele cercetărilor sale. Lecțiile naturii, luate chiar din miezul ei, sunt nemaipomenite. Așa este teoria „conservei vii" de care se slujesc larvele de viespi, în creșterea lor, astfel încât să nu-și omoare gazda care le hrănește. Naturalistului Mihai Doranu natura i-a vorbit continuu printr-un limbaj special pe care el îl deslușea, în toate subtilitățile lui complexe. În pragul unor descoperiri epocale despre natura care gândește și vorbește, tânărul avea ochii deschiși cât se poate de larg pentru a lua aminte la toate semnele ei misterioase și aproape magice. Din ce în ce mai mult, începea să creadă că amprentele întrevăzute de el în natură sunt amprente divine.

Scriitorul Codrin Elizeanu și copiii din grup au parte de o experiență mistică absolut inedită. Aparițiile celor doi piticuți în iarbă, care comunică prin culori cu copiii, se dovedesc a fi spirite malefice din iad care fug de Cartea Sfântă și răspund prin luminițe despre existența iadului. Codrin Elizeanu era un om cu studii, cu multe lecturi și Îl căuta pe Dumnezeu în tratatele filozofice și literare. În existența diavolului și a iadului nu credea. Curând, se va convinge că acele arătări vin de la cel rău, le exorcizează cu ajutorul Bibliei, în Numele sfânt al lui Iisus Cristos, făcându-le să dispară imediat. Și astfel, s-a încheiat aventura omuleților verzi care apăreau și dispăreau pe neașteptate și doar unii dintre vizionari îi puteau percepe și vedea. Există și referiri ecumenice, formulate de familia Elizeanu, care afirmă că indiferent de cult sau de denominațiune, „Dumnezeu trebuie să fie Unul pentru toți creștinii, iar creștinii între ei să se simtă frați". În virtutea acestui deziderat, autorul pledează pentru îngăduință și pace între confesiunile creștine și chiar între acestea și celelalte religii sau sisteme etice din lume.

În această privință, Dorina, soția lui Codrin Elizeanu, vine cu argumente și îndrumări pertinente, căutate în Biblie, atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Mijlocul prin care a ajuns scriitorul la Dumnezeu a fost, de această dată, o experiență negativă: întâlnirea cu omuleții verzi, care nu sunt altceva decât creații demonice, experiență cu elemente de proză science-fiction. Cât privește scopul pentru care aceștia aterizează pe pământ sub această formă, explicația o dă mai târziu, spre finalul cărții, Mihai Doran scriitorului Codrin Elizeanu: „Satana ține cu orice preț să-i convingă pe oameni că civilizația terestră și ființele umane, și nu numai ființele umane, ci viața în genere de pe Terra, nu sunt elemente create de o forță divină, ci aduse de undeva, din spațiile siderale, unde viața, ca și materia ar fi existat dintotdeauna diseminându-se apoi lent, în tot universul... Este o cosmogonie primitivă, diabolică și stupidă. Și, în mare parte, Diavolul a reușit să convingă pe cât mai mulți cu inconsistența acestui sofism".

(va urma)

Lasă un comentariu