Pe lângă programul artistic desfășurat pe scena din Piața Cetății Sighișoara, în Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara pe parcursul celor patru zile de „Proetnica festival", a avut loc o componentă receptată de publicul interesat, dezbateri pe teme de multiculturalitate. În fiecare an, cu ocazia acestui megaeveniment sighișorean, sunt ținute o serie de prelegeri interactive pe diferite domenii de cercetare științifică, mese rotunde, un dialog interactiv la care participă pe lângă publicul larg o serie de somități din sfera socialului academic. Preponderent, dezbateri axate pe cercetarea relațiilor de bune practici între minorități. Profesorul dr. Radu Carp, de la Facultatea de științe Politice din București, de mai bine de 20 de ani, predă materii legate de integrare europeană, este doctor în Drept constituțional, preocupat de relația Bisericii cu Statul în diferite state din Europa. De câțiva ani, preocupat de problema minorităților făcând parte dintr-un grup de profesori din Cluj și Oradea, care au în centrul preocupărilor problema minorităților având inițiativa de a crea un Centru de Excelență pe problema minorităților transfrontaliere. Regiunea respectivă, așa cum precizează profesorul Carp, se bucură de prezența mai multor minorități puțin studiate în România, referindu-se la comunitatea slovacă, o zonă cu centrul la Nădlac, cu o componentă foarte puternică în județul Bihor. Se recunoaște foarte puțin despre aceste minorități, fie maghiară, poloneză, sau evreiască, există și o minoritate cehă, oportunități care nu au fost exploatate. Există proiecte transfrontaliere între România și Ungaria, între România și Bulgaria - țări ale Uniunii Europene, finanțări care se dau pe infrastructură, dar se dau foarte puțin pe studiul minorităților. În ceea ce privește relația româno-maghiară, toate proiectele care s-au depus, ne spune profesorul Carp, nu abordează componenta de implicare a cetățenilor și de studiu a minorităților, deși pe această direcție există foarte multe lucruri de investigat. Felul în care sunt accesate aceste proiecte, acordă mai multă atenție instituțiilor și mai puțin societății civile și mediului academic. Profesorul Carp se întreabă de ce s-a întâmplat acest lucru? Dorind să interpeleze autoritățile care au scris aceste proiecte, aceste cereri, de ce consideră că este prioritară doar partea de infrastructură și de ce nu, partea de implicare civică, partea de cunoaștere a minorităților nu este luată în calcul? Nu există partide politice în România care să aibă în componență un departament pentru minorități, în general sunt puse alături de cultură, culte, minorități, educație, tot ce nu înseamnă politici publice grele de infrastructură, se trece la grămadă într-un domeniu foarte vast care nu este prea bine gestionat. Acest lucru îi lasă pe candidații la nivel local, descoperiți, neavând niciun fel de „indicații de la centru" cum anume să procedeze, sunt nevoiți să improvizeze să găsească alianțe ad-hoc, emit anumite promisiuni care, după fiecare alegeri, în mare parte rămân neonorate. Dacă nu cumva, pe plan local, există un candidat susținut de mai multe minorități, ori lucrul acesta nu este posibil, politicile electorale prevăd că trebuie să existe candidați proveniți din partidele politice și nicidecum din altă parte. Dacă nu cumva, pentru comunitățile plurietnice ar trebui implementată o astfel de propunere la nivel de lege, dând posibilitatea unui candidat independent de a avea o listă de susținători, cu anumite procente minime din partea minorităților care compun minoritatea respectivă. Nu trebuie neapărat să cunoști limba minorităților, ci trebuie să cunoști care sunt preocupările acelei comunități pe întreg cuprinsul problemelor. Fără un contact direct, dacă nu cunoști ce dorințe, ce năzuințe sunt prioritare, avându-le tot timpul mediate prin reprezentanții lor politici, fără un contact direct s-ar putea ca politicile publice la nivel local să fie greșite.
Un jurnalist din Asociația jurnaliștilor Scriitorilor de Turism punea problema reciprocității: atâta vreme cât nu există o reciprocitate între drepturile pe care le au minoritățile din România, comparativ cu drepturile pe care la au românii din afara granițelor, lucrurile stagnează, ba chiar sunt de semnalat cu vehemență, deși există la nivel central o reciprocitate guvernamentală. Spunând că în Valea Timocului, în Voivodina, acolo sunt probleme absolut tragice, români înmormântați fără preoți. Așa că, nu este problemă politică de recunoaștere a unor drepturi politice, ci chestiuni fundamentale umanitare, s-a ajuns să nu se vorbească nici în familie româna, oameni care nu cunosc alfabetul, scrierea în limba română, ceea ce spune mult despre modul în care sunt tratați românii de pe acele meleaguri. Fiindcă nu există niciun interes în aceste comunități să fie cultivată limba română și religia. În concluzie, statul român are foarte mare grijă de minoritățile din țară - lucru lăudabil, și lasă de izbeliște comunitățile din afară. Nicăieri în Europa nu există atâtea drepturi pentru minorități ca în România, devenind acută problema de reciprocitate. Am vorbit cu Monica Presecan - consilier din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice. În calitatea sa de reprezentant al acestei instituții - ca de parteneri finanțatori, ne-a vorbit despre însemnătatea Proetnicii, spunându-ne despre un proiect care se desfășoară de mai mult timp, și care este finanțat într-o formulă sau alta - fie parteneri, aceea de finanțatori, anul acesta contribuind cu suma de 27.000 lei, pornind de la un cadru de dialog cultural, foarte important, dialog pe diferite teme în cadrul dezbaterilor care sunt ținute în paralel cu programele artistice ale minorităților, lucruri necesare și binevenite, de notorietate, cu participare internațională din mai multe zone. Proetnica face parte din proiectele de succes la care Departamentul pentru Relații Interetnice participă și le susține totodată. De asemenea, am avut-o ca interlocutoare pe Koreck Maria de la Asociația „Divertis" din Tg.-Mureș. Potrivit acesteia, Festivalul Intercultural Proetnica a ajuns la a XV-a ediție, prilej de a fi adusă moștenirea comună a tuturor minorităților din România, cu frumosul pe care toată lumea îl admiră și asupra căruia nu există niciun fel de divergențe. Sunt binevenite acele discuții nu despre diferențe, ci înțelegerea specificității fiecărei minorități. O mai bună cunoaștere nu face altceva decât să unească, să fie aduse exemple prin care fiecare comunitate a contribuit în modul firesc, pe plan cultural, ori pe plan economic sau altfel, la dezvoltarea spațiului geografic românesc. Este bine să existe cadrul propice acestor discuții, la început formale, chiar timide, care cu timpul au devenit interactive, deschise, discuții coerente pe diferite subiecte, dând posibilitatea găsirii unei căi viabile care să ducă la un numitor comun între toți actorii comunității - majoritari sau minoritari, făcând parte din același popor român.
