În această situație, pentru România devine o necesitate urgentă clarificarea următoarelor elemente ale cadrului ei intern și internațional de dezvoltare în vederea elaborării unui nou concept de model de dezvoltare:
• Schițarea tipului de structură dezirabilă a economiei (sectoare, ramuri, domenii) în concordanță cu potențialul intern și posibilele crenele de pătrundere pe piața internațională, respectând normele dezvoltării durabile și a protecției mediului înconjurător.
• Ierarhizarea priorităților de dezvoltare prin încadrarea procesului de creștere economică în conceptul mai larg de modernizare și civilizare a națiunii române.
• Stabilirea unor indicatori de performanță și de compatibilitate cu normele europene ca ținte de atins la orizontul de timp considerat punctul final al aplicării strategiei.
• Conturarea poziției României pe piața internațională, îndeosebi prin regândirea poziției ei în raportul dintre piața comunitară și cea extracomunitară.
• România trebuie să rezolve cât mai curând problema îmbinării conceptuale a modelului economic cu cel social prin încadrarea în orientările general europene. Astfel:
- reconsiderarea rolului statului prin înțelegerea locului limitat pe care încă acesta îl are în gestionarea dezvoltării și creșterii economice.
- utilizarea sistemului de finanțare public-privat în realizarea programelor de dezvoltare în infrastructură, utilități, educație, sănătate.
- reconsiderarea raportului dintre producția socială și asistarea socială prin stimularea motivării muncii și a ridicării nivelului general de educație și pregătire profesională.
- identificarea și punerea în valoare a factorilor naționali de avantaj comparativ, în vederea transformării lor în factori de avantaj competitiv pe piața internațională.
- reducerea progresivă a dependenței de peste 75% față de importul și exportul de și spre zona comunitară prin reorientarea spre piețele emergente din Asia și America Latină.
- restructurarea industriei românești în direcția dezvoltării acelor ramuri capabile să valorifice factorii de producție interni (ex. Potențialul agricol) în vederea stimulării cererii interne și reducerii importurilor.
- utilizarea atributelor pieței de capital pentru sporirea surselor de finanțare a economiei.
- creșterea contribuției cercetării dezvoltării la creșterea competitivității economice și respectarea normelor de mediu.
- promovarea la nivel de prioritate națională a necesității de rezolvare prin consens național a unor deficite cronice ale economiei românești cum ar fi: siguranța energetică, politica demografică, politica de amenajare a teritoriului pentru realizarea sistemului național de irigații și de prevenire sau protecție față de catastrofele naturale.
Părerea noastră este că există șansa de a ieși din zona ineficienței și a decalajelor, dar numai cu o condiție: existența unei viziuni, a unui proiect național de salvare.
Lipsește harta viitorului pe care generații întregi de politicieni nu au putut să o deseneze deoarece, indiferent de ideologice sau doctrine, cu dreapta sau cu stânga, practicile politice din România sunt marcate de paternalism (voivodul, tătucul, președintele e șefu'), etatism (statul a dat, statul a luat), egalitarism (el de ce, și eu nu) și colectivism (să moară capra vecinului).
Una dintre trăsăturile cele mai vechi, dar și foarte actuale ale culturii noastre politice este deficitul de consens al elitelor. Nu se respectă regulile jocului, iar adversarul politic este tratat ca un inamic pe câmpul de luptă. Rezultatele au fost și au rămas, deseori, obstrucția, autoblocarea mecanismelor de reglare, violența politică.
Dacă toate acestea vor dispărea sau măcar se vor schimba, atunci vom avea și „mai mulți bani".
(va urma)
