Sprijin pentru înființarea unei livezi de nuci

Distribuie pe:

La Casa de cultură ,,Mihai Eminescu" (Str. N.Grigorescu nr.19) din Târgu-Mureș va avea loc, în 4 octombrie, începând cu ora 17, prezentarea proiectului de înființare a unei livezi de nuci. Acesta presupune înființarea unei livezi de nuc altoit din soiuri românești. Investițiile în livezi de nuc sunt considerate sigure, în condițiile în care cererea mondială se situează mult peste valoarea ofertei, iar prețul de vânzare a 3 kg de nucă este echivalent cu 1 gram de aur. Printre proprietățile extraordinare ale nucului se numără și faptul că este printre puținii pomi fructiferi utilizați în întregime, la scară largă, de la frunze și până la rădăcină, în numeroase domenii susțin inițiatorii evenimentului.

„Societatea nostră, Nucifere Regia, vine în sprijinul celor care intenționează să pună bazele unui astfel de proiect, încă din faza incipientă, prin consultanță înaintea înființării livezii, dar și pe parcurs, printr-un program de mentenanță, ca mai apoi să vă asigurăm și piața de desfacere, din momentul intrării pe rod a livezii", ne spunea Jozsef Toth, director vânzări.

Lasă un comentariu