Și ce ar fi ca de fiecare dată, atunci când filele calendarului încearcă să ne vestească că a sosit tomnatica zi a sfârșitului lunii septembrie, să ne reamintim, fie chiar și numai de chipul luminos, blând și zâmbitor al Lucreției Ciobanu (n.27 oct.1924, Topârcea-d.30 sept. 2015, București). Dar și de nemuritoarele sale cântece încântătoare. Nu de alta, dar acea frumoasă femeie, care avea să devină o adevărată „Doamnă a Munților-Cărunților", se năștea pe meleaguri sibiene, cu 93 de ani în urmă. Și nu oriunde, ci într-o mândră căsuță din Topârcea Văii Secașelor. Acolo unde buna ei mamă, țărăncuța Anicuța, a alăptat-o și a alintat-o în leagănatul-muzical, prins în grindă, plin cu povești cântate din gură și doinite din fluierul vrednicului său părinte și tată, Ion al Arcașului. Cântece coborâte în șesurile harnicilor plugari tocmai din pășunile de oierit și al vitelor de păstorit ale munților împăduriți ai Mărginimii Sibiului.
O altă stavilă în calea nemiloasei uitări omenești ar fi ca, din când în când, să ne lăsăm încântați și descântați de melodiosul glas doinit al Lucreției Ciobanu-Arcaș, de la a cărei moarte, sâmbătă, 30 septembrie, se vor împlini doi ani! Și faceți cumva ca atunci când îi veți reauzi glasul melodios și ritmat (fie pe undele herțiene nevăzute ale Radioului Românesc, fie pe ecranele Televiziunii Române, sau în casele voastre de pe discurile și casetele imprimate), să aveți în fundalul auzului muzical și poetic și reverberația timpurilor trecute păstrate în ecourile nemuritoarelor sale cântece. Și tot atunci încercați să așezați lângă ele, imaginar vorbind, încântătoarea armonie a cavalului și a fluierului păstorului de vite de pe pășunile Topârcei sale natale. Dar mai aveți și mare grijă ca peste tot și peste toate să se audă, de la stâna munților-cărunților, clinchetul îndepărtat al clopotului prins de grumazul lânos al celei mai bătrâne și cuminți oi din stână. Și mai adăugați la mioriticul tablou pastoral și tomnatic și lătratul răgușit al câinilor ciobănești. Astfel vă veți convinge că toate la un loc par să ne vestească și prevestească nu numai coborâtul, la vale, al oilor din vârf de munte dar și sfârșitul timpuriu al toamnei, urmat de apropiata sosire a iernii.
Și vă mai îndemn a face încă un efort anume. Menit să cinstească memoria Lucreției noastre. Bunăoară, să nu uitați să scrutați în zare, din înaltul și mult cântatul Cindrel, dealurile romanțatei văi a Secașelor. Pentru că veți vedea, jos de tot, odihnindu-se meditativ bătrânul și cumintele sat care ne reamintește numele multor oameni vrednici de toată lauda și stima noastră. În primul rând cele purtate de bunicii, străbunicii și părinții săi, urmate de numele poetului vestitei balade a „Chiriașului grăbit", George Topârceanu (n.20 martie 1886, București - d.7 mai 1937, Iași) și de cel al falei și mândriei cântecului popular și al portului țărănesc românesc și transilvan, Lucreția Ciobanu-Arcaș. Cea care, dacă ar mai fi trăit doar un pic (respectiv, încă 27 de zile și tot atâtea nopți), atunci ar fi împlinit frumoasa vârstă de 93 de ani. Numai că în zorii zilei de 30 septembrie a anului 2015, se va stinge din viață asemenea unei feștile de lumânare de demult aprinsă. Și, astfel, s-a dovedit că timpul n-a mai avut răbdare cu ea, înălțându-i blândul suflet și melodiosul glas în înalta nemărginire a cerului senin și rece de deasupra Bucureștiului! Ca urmare, trag nădejdea că acolo, sus de tot, nu prididește în a-i învața pe Îngerii Raiului să deprindă tainele și înțelesurile de neînțeles ale cântecului doinit, venit de pe ulițele mult îndrăgitelor sale sate, păstorite și îngrijite de vrednicii locuitori ai Văii Secașelor și ai Curmăturii Munților Cindrelului Mărginimii Sibiului!
