URSUL - REGELE PĂDURILOR ROMÂNEȘTI A DEVENIT CAM PRĂDALNIC

Distribuie pe:

Animal puternic, ursul brun trezește admirație, dar și pofta vânătorilor români și, mai ales, străini. De la admirație - considerat și o adevărată bogăție națională - la teamă, nu este decât un pas. Pe fondul interdicției de vânare a acestor animale, problemele legate de pagubele provocate de urși au început să apară în urmă cu doi ani și s-au acutizat anul trecut.

În acest an au fost înregistrate 110 reclamații cu privire la atacurile urșilor asupra culturilor și animalelor în județul Mureș, potrivit declarațiilor d-lui Ștefănescu Dănuț - director executiv - Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, făcute în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, din 27 septembrie 2017.

„De la începutul acestei luni, până ieri (26 septembrie - n.r.), au fost înregistrate 26 de sesizări, adică un atac pe zi", a punctat șeful Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, dl Ștefănescu Dănuț.

Bilanțul pagubelor provocate de urși, în acest an, este îngrijorător pentru județul Mureș. Trei atacuri asupra oamenilor, 56 sesizări atac la animale domestice, atacul cel mai violent fiind înregistrat în Sângeorgiu de Pădure, unde au fost omorâte 17 oi. Numeroase culturi de floarea soarelui și de porumb au fost distruse de invazia urșilor, și 11 stupi de albine.

De foame, animalele au apărut chiar și în zone unde, până acum, nu fuseseră văzute niciodată.

Numărătoarea oficială arată că în România sunt până-n 7.000 de urși. WWF estimează că ar fi cam 5.000. Pe de altă parte, vânătorii susțin că am avea peste 10 mii.

Potrivit estimărilor oficiale, în țara noastră se nasc în sălbăticie aproape 1000 de urși anual. Astfel România are cea mai mare populație de urși din Europa. Ceea ce atrage vânători din toată lumea.

Șeful Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, a precizat că Ministerul Mediului a dat o derogare pentru extragerea sau relocarea a 140 de urși și 79 de lupi. Pentru aceasta însă, fiecare primărie și fond de vânătoare unde s-au semnalat probleme, trebuie să depună solicitări.

Lasă un comentariu