CSM a decis: VALER DORNEANU, PREȘEDINTELE CCR, A AFECTAT INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI!

Distribuie pe:

În ședința de marți,17 octombrie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat că o parte din declarațiile domnului Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale a României (CCR), au fost de natură a aduce atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, cu consecința subminării autorității acesteia, inclusiv a sistemului judiciar în ansamblul său.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că afirmații precum „nu aș vrea să număr în câte cazuri se simte o influență politică în hotărâri judecătorești comune și în câte la noi", formulate la modul general și impersonal de către președintele Curții Constituționale, sunt de natură a induce în percepția publică ideea politizării actului de justiție, a unui sistem judiciar care nu se bucură de independență față de puterile politice ale statului.

În considerarea principiului cooperării loiale între instituțiile statului de drept, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, solicită reprezentanților celorlalte instituții ale statului dimensionarea discursului public în termeni de echilibru, moderație și respect față de principiile și valorile constituționale și evitarea exprimării unor opinii sau percepții personale cu potențial de erodare a încrederii publice în actul de justiție", precizează CSM, într-un comunicat de presă.

Afirmațiile care au adus, în opinia CSM, atingere independenței justiției au fost făcute de Valer Dorneanu în cadrul unui interviu transmis de postul de televiziune B1 TV, în data de 7 octombrie 2017.

Lasă un comentariu