Tabăra de pictură de șevalet - „Jurnal de artă în tranșeele Primului Război Mondial" Ediția a XXXI-a

Distribuie pe:

Ca în fiecare an, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș, prin proiectele sale culturale, tabăra de pictură de șevalet, propunându-și, într-un cadru organizat de instruire colectivă, descoperirea de noi talente, afirmarea și perfecționarea artiștilor, inițierea persoanelor cu sensibilități și preocupări artistice, precum și recompensarea celor mai iscusiți elevi ai Școlii Populare de Arte din Târgu-Mureș.

În perioada 22-29 octombrie, activitatea taberei se desfășoară într-un spațiu deosebit de potrivit, aparținând Direcției Județene pentru Sport și Tineret, și anume la Centrul de Vacanță Sovata II (Sovata Băi, str. Trandafirilor nr. 131).

În cadrul fiecărei ediții de până acum, pictorilor li s-au impus teme diferite, din ce în ce mai solicitante, conform cerințelor pictorului-profesor Călin Bogătean, exigent coordonator artistic al taberei, le manifestă, consecvent, în discursul său creativ, precum și în coordonarea participanților. Temele nu sunt ușoare, dar permit o abordare coerentă și cursivă.

Artiștii au putut studia și transpune, de-a lungul timpului, naturi statice, peisaje rurale sau urbane, în manieră tradițională, în special din lumea satului, dar și alte teme sensibile, precum: „Portret de țăran", „Satul mureșean de ieri și de azi", „Târguri tradiționale", „Troițe" etc. Aceste teme impun abordări compoziționale dificile și complexe, determinând artistul să evolueze tehnic și stilistic.

Tema din acest an a taberei, intitulată „Jurnal de artă în tranșeele Primului Război Mondial", își propune să înfățișeze momente sau cadre din marea conflagrație. Deci, o temă cu o arie foarte largă de abordare, ce urmează a fi transpusă în ulei sau în tehnica de acril pe pânză de către artiști, în maniera de lucru cea mai potrivită fiecăruia. Artiștii vor încerca să redea cât mai convingător realitatea acelor momente, transpunând nu doar subiectul în sine, ci și emoția scenei, după imagini documentare cu luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, ce surprind viața de război, atât din spatele frontului, cât și din momentele tragice de luptă.

Participanții înscriși sunt: BENKO ISTVAN, KOVÁCS AGNETA, MARIA KULCSAR, LILI LAZĂR, MELANIA PINTEA, ELISABETA MERDAR, IANCU MUREȘAN, SOFIA NEAGOI, SOO EMMA, RODICA VESCAN și GHEORGHE POP.

În final, fiecare participant va prezenta minimum două lucrări, de dimensiuni 50x70, constituind baza materială pentru calendarul de promovare al instituției, dar mai ales pentru expozițiile anului 2018, sărbătorind Centenarul Marii Uniri.

Lasă un comentariu