Octavian Goga și Aurel Vlaicu au fost colegi de școală la Gimnaziul din Sibiu. Vlaicu construise o turbină care l-a uimit pe profesorul de fizică. „Îl văd ca acum, înalt, subțirel, oacheș, cu ochii negri și scrutători - își amintea Octavian Goga - și ne duceam la el acasă ca la panoramă. În chiliuța lui, unde sta la un croitor, avea un atelier de mătăsărit și făurărie." După 11 ani de la absolvirea gimnaziului Octavian Goga și Aurel Vlaicu s-au întâlnit când acesta din urmă i-a vorbit mult despre invenții și proiecte, despre anii de studenție. Mai târziu, au trecut împreună granița în Țară, luând cu ei două modele de aeroplan de mărimi diferite. Prin intervenția lui Goga, Aurel Vlaicu a fost angajat la Arsenalul Armatei, putând să-și construiască acolo pasărea minunată.
Vlaicu muncea cu patimă, unind devotamentul pentru o idee, caracteristic geniului, cu încăpățânarea țărănească. Într-o bună zi, Vlaicu, în culmea deznădejdii, i-a scris lui Goga: „Hai, frate, la București, de mă scoate din belea, că iștea fac politică din aeroplan!" Și Octavian Goga nu s-a lăsat așteptat.
I-a întins întotdeauna o mână frățească de ajutor sincer, dezinteresat. Petreceau nenumărate seri împreună cu Ilarie Chendi și cu Șt. O. Iosif, timp în care Vlaicu vorbea foarte puțin, cu stânjeneala omului simplu, mulțumindu-se să spună cu modestie: „Eu nu pot vorbi ca voi! și, scoțând din buzunarul vestei un șurub, adăuga: „Iaca, o silabă din gândurile mele!"
La 13 septembrie 1913, Vlaicu a murit, voind să treacă peste Carpați, ca să asiste la serbările Astrei de la Orăștie, zbor simbolic pentru unitatea națională a românilor. „Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților." Aceasta este semnificația politică pe care a dat-o Octavian Goga morții eroice a lui Aurel Vlaicu.
Sursa: „Privighetoarea lui Hitler"
