REZOLUȚIA DE LA ALBA IULIA ȘI STATUL ROMÂN (I)

Peste trei săptămâni românii vor sărbători Ziua Națională, prilejuită de cea de-a 99 aniversare a înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Cu acest prilej, de fiecare dată se aduce în discuție controversata, în opinia unora, Rezoluția de la Alba Iulia, care pentru unii constituie prilej de reproș pe motiv că în politica față de minorități Statul Român nu și-ar fi făcut datoria, că angajamentele de atunci au rămas niște promisiuni neonorate. Referire concretă se face la punctul III, subpunctul 1 al Rezoluției care sună astfel:

1. „Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său, și fiecare popor va primi drept de reprezentare în Corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc".

Nu știm exact cum au gândit viitorul românesc autorii acestui istoric document plin de un profund umanism. Totuși, dacă stăm și cugetăm puțin, ajungem la concluzia că majoritatea covârșitoare a acestor promisiuni au fost și sunt onorate. Este însă supărător faptul că, la reproșurile liderilor maghiari, referitoare la neîndeplinirea „ad literam" a conținutului acestei Rezoluții (pe care ei nu au recunoscut-o), răspunsurile „specialiștilor" români sunt de slabă calitate, ceea ce denotă necunoașterea sau lipsa de aprofundare a documentului, a contextului în care el a fost aprobat.

Plecând de la această situație, clujeanul Cornelui D. Pop a elaborat un valoros documentar în care face o analiză științifică a Rezoluției, întrebându-se în același timp dacă Adunarea de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, era îndrituită să elaboreze un asemenea document, și dacă Statul Român în componența căruia a intrat Transilvania era obligat să țină cont, sută la sută, de prevederile acestei Rezoluții.

Pentru a veni în sprijinul oficialităților la redactarea alocuțiunilor prilejuite de Ziua Națională, a istoricilor, a tuturor celor care doresc să aprofundeze subiectul, ne-am propus să publicăm începând de azi, în episoade, documentarul amintit, care poartă titlul „Rezoluția de la Alba Iulia și Statul Român".

Simbioza - dintre interesele strict personale și cele considerate politice -, se regăsește întrupată în personajele care se autocalifică drept politicieni români, „piedestal" de pe care sfidează și subjugă interesele statului român și ale națiunii române, numai în strict beneficiul personal.

Această simbioză, care a fragilizat și continuă să fragilizeze, cu iresponsabilă perseverență, temelia statului român, coabitează, fără opreliști, cu pretențiile permanente și fără de măsură ale Uniunii Democrate Maghiare din România și ale altor formațiuni cu idealuri asemenea acesteia.

Adevărul acestei afirmații se regăsește, printre altele, și în modul în care partidele politice ce se pretind a fi românești, prin vocile reprezentative ale acestora și prin acea societate civilă la care se face prea des referire, cu toate că aceasta, în viața publică, apare și se manifestă ca o „alcătuire" extrem de eterogenă, fără coeziune, excelând printr-un discurs deseori dezacordat, pueril și neconsistent, prin faptul că se pun în discuție numai aparențele, fără a se pătrunde, din lipsă de cunoaștere sau dintr-o comandă interesată, în profunzimea cauzelor unei anume situații, fenomen etc. Se poate afirma fără rezerve că prin comportamentul tuturor acelora care fac vremelnic parte din acea „alcătuire" ce-și zice clasă politică și din acea „alcătuire" vag conturată ce-și zice societate civilă, la care se mai adaugă fără acoperire și calificativul de „românească", nu numai că se aprobă de-a dreptul, ci chiar se provoacă, chiar se incită declanșarea inadmisibilelor pretenții ale formațiunilor constituite pe criterii etnice, a căror existență, nu numai într-un stat național și unitar, este extrem de păguboasă.

Este obligatoriu, ca la cele două „tabere" să alătur și tot ceea ce cuprinde acea mass-media, care la rândul ei întregește - în multe cazuri - discursul acestora, prin ceea ce se propagă în public, prin mijloacele specifice. Nu pot decât să afirm - excluzând de la bun început fapte ce onorează „breslele" componente ale mass-mediei - că, poate, este vorba de o crasă necunoaștere, că, poate, este vorba de o bine cunoscută naivitate, că, poate, este vorba de un răspuns la o comandă politică, atunci când această a patra putere în stat, aruncându-se în brațele democrației internaționaliste, zdrobește, prin puterea de a putea pătrunde în conștiința oamenilor, cunoștințele și sentimentele firești care sunt liantul formator al atașamentului la ideea națională.

Fac abstracție de pretențiile și motivațiile trecute, pentru a putea trata mai pe larg - dar, totuși, nu pe măsura necesității și a dorinței -, mai noile pretenții și pretinsul suport al acestora, care, în ultima perioadă de timp, sunt în bloc vehiculate, de respectivele formațiuni, pentru a obține acordarea de privilegii, pentru persoanele fizice care fac parte din cadrul minorităților etnice - cu evidentă trimitere la persoanele care aparțin de etnia maghiară și secuiască, care prin poarta deschisă de privilegii, să se apropie și mai mult de atingerea țelului urmărit cu perseverență, prin crearea unei falii cât mai adânci între cetățenii români de etnie română și cetățenii români de alte etnii trăitoare în România.

În ipoteza că inconștienții, imoralii și incompetenții decidenți-distrugători, cu pretenția, neacoperită prin crez și fapte, că sunt conducători ai statului român, vor juca după muzica lor preferată - ceardașul -, nu este nimic exclus, inclusiv posibilitatea de a se înfăptui, marele vis, ruperea, cu pământ cu tot, de români și statul român.

Este vorba, de invocarea de către amintitele formațiuni - la care, spre surprinderea numai a celor care nu cunosc comportamentele trecute, s-a raliat și Forumul Democrat al Germanilor din România - a Rezoluției Adunării Naționale a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș au decis să-și manifeste, printr-o grandioasă adunare reprezentativă, dorința de a se uni - împreună cu pământurile pe care locuiesc -, cu Patria Mamă, România, și în care Rezoluția consideră că se găsesc atât dorințele cât și suportul acestora.

(va urma)

Lasă un comentariu