La 1 Decembrie 2017 s-au împlinit 99 de ani de când românii mereu vin la Alba Iulia, în Ardeal, cu gânduri curate și cu inimi deschise, purtând la reverul călduroaselor lor haine de iarnă rotundul cocardelor, migălos și iscusit împletite cu firul roșu, galben și albastru de borangic. Un mic, însă măreț simbol al mărturiei dragostei lor față de țară, de credința străbună și de neam. Trei culori răsfirate și unduite cum nu se poate mai frumos pe faldurile din mătase ale Drapelului Național. Stindard care avea să fie arborat, întâia oară și în secret, pe partea cea mai dosnică a catargelor unor mici vapoare dunărene ale Muntenei. Legendar ținut românesc, în acele îndepărtate vremuri supus supravegherii și vămuirii nesătuilor sultani ai Imperiului Otoman. Timpuri de restriște în care ienicerii turci n-aveau a se teme de mica oștire de atunci a viitorului brav voivod muntean, Mircea cel Bătrân, aflat la începuturile glorioasei sale domnii, glorie descrisă de Mihai Eminescu în a lui poetică „Scrisoare a III-a". Numai ceva mai târziu avea să fie arborat acel drapel și de românii ardeleni. Și tot pe ascuns. Pentru că cruzii, nemiloșii și hrăpăreții lor dușmani erau austriecii habsburgici imperiali ai Vienei, în cârdășie cu ungurii Budapestei, dar și cu căpeteniile maghiare, secuiești și săsești, cele care deserveau atât interesele lor cât și ale grofilor și baronilor transilvani. Zile și nopți de mare curaj, atunci când acel mândru simbol național avea să fie pitit pe oiștile sutelor de căruțe, precum și în coamele cailor care i-au adus, în mai 1848, pe românii ardeleni cu zecile de mii pe eroica Câmpie a Blajului, cea care va fi denumită „Câmpia Libertății". Știindu-se că acel mic orășel din inima Ardealului era legendar nu numai pentru faptul că a rămas locul simbolic al înfrățirii apelor Târnavelor cu cele ale Mureșului, dar și pentru că în Blaj se ivise ceea ce se numea cu mândrie, în acele vremi și vremuri, „Școala Ardeleană". Rod al îndelungatelor strădanii ale unor patrioți și erudiți cărturari și dascăli ardeleni, precum Samuel Micu Clain, Gheorghe Șincai, Timotei Cipariu și Petru Maior. Cei care aveau să alcătuiască un fel de „Rectorat-Academic" al unei vritabile școli de cultură românească și de patriotism național. Însă cu pronunțate accente dacice, romane și latinești, atât în scrierea cât și în vorbirea corectă a adevăratului grai românesc. Ca urmare, la acea primă Adunare Națională venise pe „Câmpia Libertății a Blajului", atât înțeleptul și omenosul mitropolit ortodox al Ardealului, Andrei Șaguna, cât și mult prea „chibzuitul" și nehotărâtul episcop greco-catolic, Ioan Lemeni. Numai că peste întreaga adunare strigătul de luptă și de îmbărbătare cel mai auzit, cel mai ascultat și cel mai înțeles avea să fie izvorât din glasul răgușit și din inima fierbinte a unui surprinzător de tânăr fiu înțelept al Munților Apuseni, nimeni altul decât revoluționarul-cancelist Avram Iancu, pe atunci în etate de nici 24 de ani.
Și ce ar fi, dragă cititorule, să îți mai dau și alte câteva astfel de argumente și sfaturi. Bunăoară, atunci când te vei afla în fața altarelor unor bătrâne sau mai tinere biserici ale neamului românesc, privește cu luare aminte chipurile și veșmintele sfinților zugrăviți pe pereții acelor lăcașuri sfinte de rugăciune și închinare. Dar și la coloritul icoanelor pictate și al scenelor biblice zugrăvite pe cioplitura sfintelor lemne ale iconostasurilor. Vei zări, ici colo, fie și numai o mică și plăcută „pată" decupată din coloritul Drapelului Național. De asemenea, te rog uită-te și la hainele țărănești cu care sunt împodobiți credincioșii! Nu de alta, dar vei avea ce vedea, pentru că mulți dintre ei poartă cu mândrie măcar o mică eșarfă tricoloră. Mamele și fiicele lor, prinsă la brâul iilor, a șurțelor și catrințelor înflorate, iar tații și feciorii lor, deasupra șerparelor și pe bordura căciulilor și pălăriilor. Și apoi mai trebuie să știi că atât duminica, cât și în celelalte zile ale sărbătorilor creștine de peste an, hodăcenii, ibănăștenii și solovăstrenii văii mureșene a Gurghiului, precum și bătrânii și mai tinerii locuitori ai satelor și cătunelor Mărginimii Sibiului par a inunda prundișul din fața bisericilor cu albul hainelor țărănești. La fel și locuitorii satului care poartă numele revoluționarului-pașoptist Ion Axente Sever, precum și consătenii din Vorumlocul Văii Viilor ai compozitorului Marțian Negrea, sat din preajma Mediașului, în întregime ocrotit de UNESCO-PARIS.
