Alt Schaessburg, ajuns la nr. 10

Distribuie pe:

La Sighișoara a fost lansat cel de-al 10-lea număr al anuarului cu numele de mai sus, lucrare document, ce pune accent pe mărturii, dovezi, date istorice despre această parte de țară. Din colectivul redacțional fac parte: dr. Nicolae Teșculă - director al Muzeului de Istorie Sighișoara,coordonator al colectivului de redacție, Florina Ștefan - secretar de redacție, alături de cercetătorii Lavinia Ștefan, Niculina Ciotloș, Mircea Radu-Iacoban, Adonis P. Mihai Sorina Parhirie. Lansarea anuarului a fost făcută în prezența celor care au contribuit prin scris la elaborarea lui, dar și a primarului Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, edilul sighișorean felicitând colectivul redacțional pentru reușita noului volum, după ce edițiile precedente, cu mare impact în lumea istoricilor, au ajuns în cele mai importante biblioteci și muzee din țară și din străinătate, chiar în îndepărtata Chină.

Lasă un comentariu