Omenirea, patria și... trădarea

Distribuie pe:

„În sânul societății de azi se resimte lipsa forțelor care să ridice OMENIREA BOLNAVĂ din smârcurile (capcanele, ispitele) vieții instinctive spre culmile virtuții. Tot numai în REZERVORUL RELIGIEI CREȘTINE a lui HRISTOS le putem găsi. Deci, reînviorarea vieții religioase este o poruncă a ceasului de față. Scriitorul francez Montesquieu a scris undeva: «CEL CARE N-ARE CREDINȚĂ RELIGIOASĂ ESTE CA ACEL ANIMAL TERIBIL, CARE NU-ȘI SIMTE LIBERTATEA, DECÂT ATUNCI CÂND SFÂȘIE ȘI ÎNGHITE». Omule, află că NU ești un produs al hazardului, ci opera mâinilor lui Dumnezeu".

Ștefan Șlevoacă (1912-1998), preot, doctor în teologie la Cernăuți, exeget în Omiletică, cu studii europene aprofundate, scriitor bisericesc, predicator înduhovnicit la Cernăuți, Suceava, Câmpulung-Bucovina, misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii. Printre cărțile editate și foarte solicitate amintim: „Din tezaurul ortodoxiei", „Raze în lumina lui Hristos", „Familia creștină", „Făclii pentru dreapta credință", „Ostroave de frumusețe" ș.a. Din tot ce a scris și a dorit să transmită prin cărțile sale se desprinde lecția simplității și a modestiei. Spunea adeseori celor care se pregăteau pentru a-L urma pe Hristos în slujire: „Se cere o muncă de scafandru; trebuie să ne îndeplinim misiunea sacerdotală cu frică și cu cutremur, dar și cu mare responsabilitate".

***

„Nu există ceva mai iubit și plăcut decât patria și părinții, chiar dacă cineva locuiește într-o casă plină de belșug, departe, în țară străină, despărțit de părinți.

Homer (sec. IX î. Hr.-sec. VIII), poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea „Iliada și Odiseea". În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care include și alte poeme despre Războiul Troian, precum și poeme tebane despre Oedipus și fiii săi. Mai are și unele opere cum ar fi: „Cântece religioase homerice" și epopeea „Margites". Tradiția spune că Homer a fost orb.

***

„E RUȘINE A GÂNDI / Că între noi s-ar ivi / Vreun bătut de Dumnezeu / Să își vânză neamul său... Noi suntem oameni de cinste, / Nu ne vindem pentru linte / Și credința-n Dumnezeu / Ne va scuti de la rău. / Dar blăstăm și ură cază / Peste om, copil și casă, / Care-n aste vremuri grele / Rupe a neamului proptele. / VOI ROMÂNI ADEVĂRAȚI / ȘI LA SUFLETE CURAȚI, / STRIGAȚI TOȚI ÎNTR-UN CUVÂNT: / SUS AL NOSTRU STEAG PREA SFÂNT!"

Ioan M. Lazăr, profesor, scriitor și poet contemporan - Cehu Silvaniei

P.S. Domnul Dumnezeu a dat poruncă lui Adam și a zis: „Din toți pomii din Rai poți să mănânci. Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit" (Facerea 2, 16-17)

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

 

Lasă un comentariu