Luni, 5 februarie 2018, istoria contemporană s-a îmbogățit cu un eveniment: președintele turc, Recep Erdogan, a fost oaspetele sfintei cetăți a Vaticanului, fiind primit de Papa Francisc, cu care a avut o întâlnire de aproape o oră. Este prima vizită a unui șef de stat turc la Vatican după 59 de ani. Conform jurnaliștilor acreditați, cei doi au comentat situația din Siria (unde, la ceas de dimineață, prânz și seara/noaptea, la Afrin, turcii îi căsăpesc netulburați pe kurzi, inclusiv populația civilă), lupta împotriva terorismului (parcă turcii, și nu doar ei, nu s-ar fi târguit cu Isis, dându-le arme și bani contra petrol sirian!), islamofobia (Vai, dragii mei, dar chiar suntem culmea! - ce ne-o fi apucat să-i vorbim de rău pe bieții îngerași!) și statutul orașului Ierusalim: a fi sau a nu fi, acesta, capitala Israelului, cum dorește președintele american Trump, demonizat de întreaga lume arabă și pus la Zidul Plângerii pentru declarația de intenție ce dă peste cap eforturile de pace din Orientul Mijlociu, inclusiv de către cei doi șefi de stat (Vaticanul este stat în stat, apropo, în Republica Italiană, nu în UE, nici în Afganistan!). Sau ce și cum să fie, să rămână, sau în ce să se transforme acest „călcâi al lui Achille", mereu fierbinte, de sub covor, bombă cu efect întârziat a tensiunilor arabo-israeliene? Palestinienii doresc ca Ierusalimul de Est să devină capitala unui viitor stat independent, în timp ce Israelul a declarat întregul oraș, „unit și etern", capitală a sa.
Conform unui frumos obicei internațional, care te obligă să nu mergi în casa omului cu „mâna goală", Erdogan i-a dăruit suveranului pontif un set ceramic compus din 24 de piese, reprezentând diverse monumente ale orașului de pe Bosfor, realizate după o tehnică tradițională a Imperiului Otoman. Cum ne așteptam, între acestea remarcându-se Hagia Sofia, (și) moschee în vremuri de efemeră strălucire turcească - imagine ținută „la păstrare" în ochii minții, secole de-a rândul, martor peste timp despre „Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman" - de la Dimtrie Cantemir cetire, care știa el ce știa, că doar la Constantinopol și-a risipit copilăria și multă tinerețe. „Bello, bello!" („Frumos, frumos!") - a comentat Papa Francesco. Păi, ce era să zică bietul om? „Calul de dar nu se caută la dinți"! Mai ales că lucrarea era însoțită de patru volume din opera filosofului și poetului persan Rumi, în traducere italiană.
În replică, Erdogan a primit de la Suveranul Pontif un medalion, reprezentându-l - presupun eu - pe Arhaghelului Mihail în luptă cu balaurul. „Un angelo della pace che strozza il demone della guerra. E il simbolo di un mondo basato sulla pace e la giustizia" - a explicat cardinalul Bergoglio. Adică „Un înger al păcii care strivește diavolul războiului. Este simbolul unei lumi bazate pe pace și justiție". Ce frumos!
52 de minute a durat această întrevedere, constituind un eveniment în istoria comună a relațiilor dintre cele două state, întrerupte diplomatic în 2015, când Papa Francesco a calificat, în mod public, drept „masacru" uciderea, în urmă cu un secol, a 1,5 milioane de armeni, lucru negat mereu de Turcia.
În timpul întrevederii de luni, de la Roma, la doar o stradă distanță, sute de kurzi protestau față de vizita în Italia a liderului de la Ankara și față de intervenția militară a Turciei în regiunea Afrin din Siria, locuită preponderent de kurzi. Pentru a evita izbucnirea violențelor, au fost mobilizați aproximativ 3.500 de membri ai forțelor de ordine: „Situația din Afrin este groaznică. Nimeni nu-i ajută pe oamenii care locuiesc acolo. În regiune mor femei și copii nevinovați"; „Vreau să-l ucid pe Erdogan! Este un dictator. Mama și socrul meu au murit, iar noi nu am putut merge în Siria la funeralii. Totul se întâmplă doar din cauza lui. Dacă vom merge în Siria, nu ne vom mai putea întoarce. El ne va ucide"; „Sunt surprins de faptul că Papa Francisc a acceptat să se întâlnească cu un dictator și asasin. Erdogan are mâinile murdare de sânge."
Ne amintim că, la sfârșitul anului trecut, președintele Erdogan și Papa Francisc au discutat la telefon după ce Trump a făcut anunțul vizavi de recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, și au convenit că orice schimbare a statutului Orașului Sfânt ar trebui evitată. „Călcând în picioarele normele internaționale, SUA au recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului. Este suficient să faci acolo câțiva pași pentru a înțelege că acest oraș se află sub ocupație. Israel este un stat terorist. Militarii-teroriști capturează copiii și îi aruncă după gratii. Îndemn la recunoașterea Ierusalimului drept capitala statului Palestina, aflat sub ocupație", a declarat Erdogan, în cadrul unui summit extraordinar al Organizației Cooperării Islamice, desfășurat la Istanbul. „Eu cred că cele 196 de state ale ONU își vor prezenta poziția corectă. Chiar dacă SUA sunt o putere nucleară, nu le aparține întreaga lume. (…) În procesul care urmează, haideți și acceptați Ierusalimul drept capitală a Palestinei. Acesta este punctul la care urmează să ajungem. Lucrăm la aceasta", le-a spus Erdogan jurnaliștilor, la Istanbul.
Vaticanul susține soluția a două state, ambele părți convenind asupra statului Ierusalimului - unde se află locurile sfinte ale musulmanilor, evreilor și creștinilor - în cadrul procesului de pace.
Tot luni, ISIS a lansat un nou video propagandist, în care mai mulți adepți ai grupării extremiste sunt filmați în timp ce distrug un bust de-al lui Iisus și anunță că în curând vor ajunge și la Roma. Unul dintre jihadiști se uită direct în camera de filmat și spune: „Amintește-ți de asta, anti-musulmanule, vom fi la Roma, vom fi la Roma!". Filmulețul continuă cu imagini din timpul unui atac asupra unei biserici catolice, în timpul căruia sunt distruse diverse obiecte de decorațiuni bisericești, printre care și un poster cu Papa Francisc, care este rupt în bucăți.
Dacă tot am menționat darul grecesc - Calul Troian, să ne amintim! „Hagia Sophia" (din greacă de la Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune") a fost catedrala Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, astăzi muzeu în Istanbul, Turcia. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare, în anul 325, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeiței Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404, biserica a fost incendiată, în timpul unei revolte legate de exilul Sfântului Ioan Chrisostom. În anul 415, împăratul Teodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite „Nika", din anul 532, menită să-l răstoarne pe Iustinian I (cel Mare). După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut la materializarea visului său, de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda acelora au lucrat încă 100 de maiștri și 10.000 de lucrători.
S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumente antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek, sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri (și pentru ale noastre - aș cugeta să observ!), în ziua de 26 decembrie 537, împăratul Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să-mi săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins!". Catedrala era o construcție remarcabil de mare, doar cu câțiva centimetri mai mică decât domul Panthéonului din Paris, una dintre cele mai mari clădiri. Domul ei era cel mai mare de acest fel, doar Domul Bazilicii San Pietro din Roma, construit în secolul al XVI-lea, a întrecut imensitatea ei. Au urmat cutremure, incendii, distrugeri. Un cutremur deosebit de violent, din 25 octombrie 986, a provocat bisericii asemenea stricăciuni încât s-a pus problema închiderii ei definitive. Restaurarea a durat până în anul 994, revenind arhitectului Tridates.
În fatidicul an 1204, Sfânta Sofia a fost jefuită sălbatic de nobilii creștini apuseni participanți la Cruciada a patra. Jaful a durat trei zile, timp în care locașul a fost golit de icoane prețioase încadrate de aur, argint și pietre prețioase, de candelabre din argint și aur, de cruci încrustate și ele cu pietre prețioase și de alte relicve rare. Până în 1261, ocupanții apuseni ai Constantinopolului au transformat Sfânta Sofia în catedrală catolică, dar, după izgonirea lor, împăratul bizantin Mihail al VIII-lea, Paleologul a restaurat biserica și i-a redat atributul de catedrală patriarhală ortodoxă. Foarte curând, în anul 1317, împăratul Andronic al II-lea, Paleologul, a dispus întărirea bisericii cu contraforturile de la nord-est și sud-vest. Se spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe a determinat delegația cneazului Vladimir I să opteze pentru creștinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol. Ultima ceremonie creștină a fost ținută la data de 29 mai 1453.
În 1453, Constantinopolul a căzut, dar în primele decenii de ocupație otomană locașul nu a pierdut nimic din uimitoarea lui decorație creștină de mozaic și frescă. Însă, fiindcă nicio minune nu durează prea mult, la începutul secolului al XVI-lea, acestea au fost acoperite cu un strat mizer de tencuială albă, fără a fi distruse. Turcii au adăugat bisericii patru minarete, în cele patru colțuri. Primul l-a ridicat Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel de al doilea l-a înălțat fiul său, Baiazid al II-lea, iar ultimele două au revenit lui Selim al II-lea, în secolul al XVI-lea, prin arhitectul turc cel mai valoros, Sinan. În anul 1573, tot el a impus consolidarea edificiului cu noi contraforturi. Sinan a mai construit în interior „Loja sultanului", iar în exterior mausoleul lui Selim al II-lea, în 1577. Cu timpul, în jurul Sfintei Sofia turcii au adăugat o serie de construcții mărunte, cu destinații diverse: o fântână de purificare, un orologiu, o medresă (școală coranică) și mausolee.
Sultanul Mahomed, Cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.
„Este locașul cel mai impresionant și venerabil al creștinismului ortodox și al creștinismului în general. Edificiul a fost deschizăror de drumuri în arhitectura și ornamentația creștină arhaică, iar prin dimensiunile și decorația de excepție a avut menirea să transmită timpului său și posterității puterea Imperiului Roman de Răsărit și a împăratului său preacredincios. Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în acea parte de lume unde el s-a născut, un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol."
Așa-i cu Calul Troian! Rămâne de văzut cât de istorică și de folositoare umanității se va dovedi că a fost întâlnirea lui Erdogan cu Papa Francesco! Mai ales nouă, românilor, care n-avem vize Schengen, dar avem migranți, nu vrem Catedrala Creștinătății, dar vom face, azi-mâine, parcă văd, mătănii pe lângă moscheea din Micul Paris! În șalvari!
Doamne, ai grijă de noi, fiindcă nu văd cine ar mai putea-o face, să n-o luăm razna de tot, cu „păstorii" noștri-n frunte!
(Surse: Agerpres, https://ro.sputnik.md/…/erdogan -ierusalim-capitala-palestin…publika md, Wikipedia...)
