Chiar dacă formal și oficial România Mare nu se va realiza în anii următori, ea se va împlini în fapt, în datele esențiale ale existenței noastre. Chiar dacă Dodonii, atât de activi de-o parte și de alta a Prutului, vor mai supraviețui o vreme la butoanele guvernării, controlul lor asupra vieții noastre e din ce în ce mai limitat! Nimic nu ne împiedică să ne îngrijim de viața noastră să fie cât mai românească! Societatea civilă se poate organiza și se poate pronunța într-o mulțime de feluri, fără să mai aștepte acordul politicienilor. Rolul clasei politice se va diminua de la sine dacă nu va înțelege că trebuie să acționeze numai în slujba interesului național, românesc.
Lucrurile mai pot fi privite și din perspectiva strictă a realității de azi, care consemnează existența a două state românești! Ceea ce, până la urmă, este o ispravă care nu e la îndemâna oricui, a oricărui popor european. La urma urmelor, care limbă vorbită în Europa mai este limbă oficială în două state? Numai româna și germana! Și să nu uităm că a lipsit puțin la începutul veacului trecut să avem și un al treilea stat de limbă română, Republica din Pind, a aromânilor! Visăm prea mult dacă menținem acest proiect pe lista de așteptare?
Dacă mai avem de așteptat pentru a consemna oficial existența României Mari, nu strică să ne întrebăm ce avantaje putem deduce din faptul că există două state românești! Negreșit că e ceva de câștigat din această împrejurare, nu numai pe plan sportiv, când putem înscrie mai multe echipe în competițiile europene sau olimpice. Chiar dacă Moldova va intra în Uniunea Europeană înainte de a se consfinți România Mare, sunt ușor de imaginat situațiile în care vom avea de câștigat de pe urma prezenței românești prin două state titulare de drepturi în conclavul european. Cum s-ar zice pe românește, în tot răul este și un bine. E bine să-l avem în vedere.
De ani de zile atrag atenția asupra unei isprăvi prin care românii s-au evidențiat ca popor romanic. Noi, românii, am păstrat limba latină în condiții social-politice dintre cele mai grele, fără sprijinul bisericii, al școlii sau al administrației publice. Și am reușit nu numai să ne salvăm limba strămoșească, dar și să lățim teritoriul limbii latine, extinzând spațiul nostru etnic, național, în toate direcțiile, dar mai ales spre Răsărit. Suntem singurul popor romanic, neo-latin, care a extins spre Est folosirea limbii latine! Într-o mulțime de zone ale Europei s-a pierdut conștiința romanică, iar limba latină a fost abandonată, per total restrângându-și mult teritoriul, față de răspândirea pe care a avut-o în antichitate. Soarta limbii latine vorbită în Nordul Dunării a fost însă una excepțională. Sădită după războaiele dacice în Oltenia de azi și Transilvania de Vest, latina a fost dusă mai departe, ca limbă românească, dincolo de Carpați, dincolo de Prut, dincolo de Nistru, ba chiar și de Bug, înregistrându-se așezări românești și la poalele munților Caucaz.
Cine știe care ar fi fost soarta acestor “colonizări” românești dacă cursul natural al evenimentelor nu ar fi fost curmat de amestecul arbitrar în viața popoarelor de după revoluția bolșevică. Această colonizare românească spre Est s-a făcut prin țărani basarabeni și prin ciobani ardeleni. Din nou, alături, basarabenii și ardelenii au făptuit “în gamă majoră” pentru gloria neamului românesc! Suntem singurul popor european care ne-am extins spre Răsărit, în direcția din care au curs spre Europa năvăliri barbare pustietoare! Numai noi, românii, am răzbit de capul nostru, fără un program geopolitic, pe direcția “nach Osten”, direcție în care alții, mult mai titrați și mai făloși, s-au împotmolit și au căzut victimele superbei găunoase a liderilor politici, cu pretenții de mari vizionari, mari strategi ai planetei. E timpul să ne însușim acest punct de vedere, această viziune asupra isprăvilor de care au fost capabili înaintașii noștri. Opera lor trebuie consolidată și continuată! Urgența numărul unu fiind identificarea tuturor localităților de peste Nistru, de peste Tisa, în care au supraviețuit până azi românașii noștri, spre a-i ajuta să rămână români! Spre a-i conecta sau re-conecta la lumea românească!
În concluzie, ce avem de făcut?...
Mai înainte de orice trebuie pregătită Unirea cu Basarabia.
Pentru aceasta, trebuie prevenită acțiunea iredentistă a Budapestei, din partea căreia e de așteptat să aibă o reacție nelalocul ei, conform tradiției. Trebuie să conștientizăm acest pericol aducându-l la cunoștința tuturor, în țară și străinătate. Propaganda iredentistă a cercurilor maghiare e timpul să primească o replică definitivă.
În al doilea rând, să facem tot ce este posibil, în limitele demnității și ale spiritului creștinesc, spre a încuraja și cultiva tendințele firești ale conviețuirii și colaborării interetnice în România, în Transilvania. Tot ce este posibil spre a convinge un număr cât mai mare de maghiari că e mai bine să construim un viitor sigur - iar sigur e numai viitorul de bună înțelegere și de conlucrare, un viitor pașnic, așadar, decât să urmărim planuri politice cu șanse mici de a se realiza, dar a căror menținere pe agenda Budapestei va face din viața oamenilor în Transilvania un adevărat coșmar! Planuri care chiar și dacă s-ar realiza, nu ne dau decât o singură siguranță: starea de conflict și confruntare în care ne va aduce, cu toate consecințele acesteia.
Va fi de asemenea nevoie de o amplă propagandă internațională care să facă mai evidente nu numai drepturile românilor de a da caracter de stat național unitar unei Românii Mari, ci și pericolul pe care îl reprezintă pentru pacea Europei și a lumii revizionismul ungar, demascând - de data aceasta fără nici o reținere - ticăloșia metodelor folosite de propaganda și politica revizionistă în trecutul nu foarte îndepărtat.
În viitorul încrâncenat care ne așteaptă cu așa de multe și grele întrebări/provocări, corectitudinea, respectul adevărului și al adversarului, respectul față de opinia publică internațională - respect tradus prin punerea în circulație numai a informațiilor exacte, corecte - va fi să constituie regula de aur a tot ce vom întreprinde. Dreptatea și adevărul sunt de partea noastră și trebuie să ne încredem în metodele și procedeele potrivite acestora. Care decurg în modul cel mai firesc din respectul adevărului și al dreptății.
Cartea de față a fost scrisă și ea cu aceeași convingere că adevărul și dreptatea sunt singurul nostru aliat de nădejde, de toată nădejdea.
Singurul invincibile argumentum.
ION COJA Pentru conformitate IOAN CISMAȘ
