Gripa a ucis doi oameni, în județul Mureș

Distribuie pe:

La mijlocul acestei săptămâni, în județul nostru erau confirmate cinci cazuri de îmbolnăviri cu gripă, înregistrându-se două decese, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, dr. Stelian Caraghiaur, citat de Agerpres.

Potrivit sursei menționate, în cazul celor două decese (un bărbat de 50 de ani, din Sighișoara, și un bărbat de 40 de ani, din Gornești), este vorba de tulpină de infectare de tip AH1, ambii având și alte afecțiuni.

Îmbolnăvirile de sezon au înregistrat o creștere cu 25%, într-o săptămână fiind înregistrate peste 8.000 de viroze și pneumonii: virozele au ajuns la 5.945 de cazuri față de 4.393 de cazuri în săptămâna precedentă, în timp ce la pneumonii există 2.245 de cazuri, față de 1.633 în săptămâna anterioară, a mai precizat reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Mureș.

La nivel național, a informat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în acest moment, nu se poate vorbi de existența unei epidemii de gripă, însă 16 persoane au murit din cauza virusului gripal, iar focare locale există la Iași și București. Ministrul a atras atenția că, cel mai probabil, circulația virusului gripal se va prelungi până în luna aprilie.

„La cabinetele medicilor de familie în acest moment avem în stoc 135.884 de vaccinuri. Au fost vaccinate peste 800.000 de persoane. (...) Specialiștii spun că în continuare putem folosi această metodă, dar măsurile de protecție sunt cele mai importante. Carantina instaurată la nivelul unor spitale este obligatorie, sunt direcțiile de sănătate care constată asta. Limitarea accesului vizitatorilor iarăși este importantă, la nivelul fiecărei direcții de sănătate publică se vor lua măsurile care deja sunt comunicate și pot să le pună în practică", a arătat ministrul Sănătății, joi, în cadrul unei conferințe de presă, precizând, în context, că nu toate cazurile de infecții respiratorii sunt cazuri de gripă.

Lasă un comentariu