LANSARE DE CARTE

Vineri, 16 februarie 2018, ora 17.00, la Centrul de Dezbateri Socio - Politice și Culturale (Palatul Apollo), situat în Piața Trandafirilor, nr. 5 din Tg.Mureș, dl. ing. Adrian MOISOIU își va lansa cartea „Deputat P.R.M. de Mureș. Implicare în exercitarea mandatelor parlamentare 2000 - 2004 și 2004 - 2008".

Lucrarea, apărută în trei volume la Editura Vatra veche, și având peste 1400 de pagini, este prefațată de domnii deputați prof. Lazăr LĂDARIU, prof. univ. dr. Petre ȚURLEA și domnul senator Dr. Gheorghe FUNAR.

Aflată la granița dintre memorialistică și arhivistică documentară, lucrarea surprinde aspecte inedite din viața și activitatea unui parlamentar, prin „declarații politice", „întrebări și interpelări" adresate diverselor foruri, „propuneri legislative inițiate" și „luări de cuvânt", configurând o imagine a unei perioade din istoria contemporană, a principalelor evenimente politice și sociale, atât la nivel național, cât și județean, în perioada 2000 - 2008 (înființarea Uniunii Vatra Românească, izgonirea elevilor de naționalitate română din Liceul Bolyai, protocoalele trădătoare ale P.S.D., P.N.L. sau P.D. încheiate cu U.D.M.R., privatizarea stațiunii Sovata, susținerea finanțării Teatrului Național din Tg.Mureș, a aeroportului „Transilvania" din Tg.Mureș, situația dramatică a sistemului sanitar, probleme ale învățământului mureșean, editarea manualelor școlare în format electronic și acordarea gratuită a acestora sub formă de stick-uri de memorie, ocuparea unor posturi de funcționar public în județele Harghita și Covasna, statutul cetățenilor de naționalitate română în județele în care aceștia sunt minoritari, statutul persoanelor aparținând minorităților naționale, problema Ținutului secuiesc, declararea și controlul averilor demnitarilor și a unor persoane cu funcții de conducere, legiferarea încheiereii căsătoriilor între persoane de sexe diferite și multe altele).

Cartea va fi prezentată de domnul deputat Lazăr LĂDARIU, poet și publicist, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber", de domnul lector dr. Marius Emil PAȘCAN, deputat P.M.P. Mureș, de domnul senator Dr. Gheorghe FUNAR și de domnul Nicolae BĂCIUȚ, scriitor, director al Direcției Județene pentru Cultură și Culte Mureș.

Tot cu acest prilej, va fi lansată și cartea domnului senator Dr. Gheorghe FUNAR: „CIFRELE GETICE. CIFRELE PRIMORDIALE PE PĂMÂNT?!"

Lansarea va fi moderată de domnul prof. drd. Simion BUI.

Vă așteptăm cu drag!

 

Lasă un comentariu