Luceafărul poeziei româneşti, domnul Mihai Eminescu, pentru că merită să-i spunem domn chiar dacă nu mai este printre noi, a îndemnat: Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imaginaţie.
Gustul pentru citit oferă acces către ceea ce a fost descoperit de alţii, şi cheia pentru rezolvarea problemelor rămase fără soluţie.
Să citeşti virtual este o opţiune, dar nu se compară cu mângâierea copertelor unei cărţi cu filele mătăsoase, pe care le citeşti cu interes, stând comod într-un fotoliu şi nu crispat, la birou, cu ochii aţintiţi, uneori lăcrimând de oboseală, pe ecran.
Cărţile au puterea de a rupe, pur şi simplu, lanţurile timpului şi ale spaţiului.
Poţi ajunge cu viteza gândului în mintea altei persoane, care probabil a trăit cu mii de ani în urmă, într-o zonă din cealaltă parte a globului pământesc, dar care continuă să te înveţe ceva.
Aşa cum întunericul nu se luptă cu lumina, ci piere din calea ei, aşa şi ignoranţa este risipită de învăţătură, care ne înnobilează sufletele şi minţile. Să fim conştienţi că noi nu trebuie să învăţăm doar pentru concursuri şi examene, ci pentru ceea ce va fi după ele.
Extrem de important este ca ceea ce învăţăm să şi aplicăm.
Fără exerciţiu învăţătura nu se poate consolida.
O variantă de exerciţiu este şi scrierea, crearea de noi cărţi.
Nu există cititor care să nu se regăsească măcar într-o carte astfel, având posibilitatea de a se vedea pe el însuşi.
Dacă vrem ca într-adevăr să învăţăm ceva util minţii şi sufletului nostru, atunci trebuie să alegem cu mare grijă cărţile pe care vrem să le citim, pentru că ele pot deveni aşa cum un rege egiptean a scris pe biblioteca sa, Medicamentele sufletului.
Dacă există o carte pe care vrei să o citeşti, dar nu este scrisă încă, atunci trebuie să o scrii tu.
Aşa m-am hotărât şi eu să scriu acest volum 1001 de paronime în 1001 de rime, care a fost publicat graţie domnului director şi editor Nicolae Băciuţ, căruia îi mulţumesc din toată inima, îi mulţumesc şi doamnei mele profesoare Alexandrina Duma, pe care o iubesc foarte mult, nu în ultimul rând îi mulţumesc şi domnului primar Dorel Vancea, care a cumpărat o parte din cărţile mele pentru colegii mei.
Fiecare filă pe care am scris-o mi-a adus o nouă rază de lumină în minte şi în suflet.
Evident că nu mi-a fost uşor, dar ca şi-n viaţă, când nu poţi opri valurile trebuie să înveţi să navighezi.
Aşa că, datorită perseverenţei am finalizat cu succes acest volum pe care vă invit cu mult drag să-l studiaţi şi să-l oferiţi în dar, pentru că nu vă va plictisi niciodată!
