IN MEMORIAM GENERALUL DE BRIGADĂ VASILE V. MOGA - OŞTEAN AL ROMÂNIEI MARI

S-a născut pe plaiuri mureşene, în comuna Chimitelnic (Cipăieni), plasa Luduşul de Mureş, în familia învăţătorului (docentelui) de şcoală confesională românească Vasile Moga. De la tatăl său, de la părintele paroh Maxim Olteanu, de la înţelepţii bătrâni ai comunităţii locale a moştenit iubirea curată faţă de Dumnezeu şi de semeni, starea de solidaritate umană românească, tăria de caracter a românului conştient de datoriile pe care le are faţă de neamul său românesc şi de patria sa, România.

Până la 1 Decembrie 1918, sufletul său a vibrat la intensitatea speranţelor părinţilor săi şi a vrednicilor români din Chimitelnic, convinşi că voinţa divină şi un măreţ act istoric va schimba în bine soarta românilor din Transilvania.

După Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, fiul de învăţător a înţeles că la Alba Iulia neamul românesc a Înviat, refăcându-şi unitatea în România Mare.

Crescând în ani şi înţelepciune, a conştientizat că strădaniile de zi cu zi ale tatălui său, ale comunităţii creştine locale pentru salvarea şcolii româneşti, a educaţiei şi credinţei în limba şi simţirea românească, şi-au avut izvorul în puterea de viaţă a poporului român, în dorinţa şi voinţa de a se dezvolta liber, unit, în pace şi în fericire.

O astfel de înţelegere poate explica de ce, spre bucuria părinţilor şi satisfacţia consătenilor, adolescentul Vasile V. Moga a hotărât să se facă dascăl de şcoală românească. După absolvirea în anul 1928 a Şcolii Normale din Cluj, a făcut practica pedagogică, un an, la Şcoala Elementară din Chimitelnic, un alt an la Şcoala Primară din satul Botez, comuna Cecălaca, apoi la copii de moţi din localităţile Scărişoara, Faţa Lăzeşti şi Vidra Asuprapietrii, din Munţii Apuseni. Promovând, în anul 1931, examenul de definitivare în învăţământ, a fost titularizat ca învăţător la Şcoala Elementară din Luduş. La onorantul blazon al tatălui, fiul Vasile a adăugat, tot aşa, prin propriile merite, un plus de renume, cel de ofiţer, după absolvirea în anul 1932, a Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă Ploieşti.

Şi-a exersat şi perfecţionat atribuţiile de ofiţer şi dascăl în scurtele episoade de concentrare la Regimentul 85 Infanterie, în perioada interbelică, în calitate de comandant de pluton. Până la mobilizarea sa pe front, locotenentul Vasile V. Moga a funcţionat între 1934 şi 1942, ca învăţător la Luduş şi coordonator al activităţilor de pregătire premilitară a tinerilor din Luduş şi comunele învecinate.

Când norii negri ai celui de-Al Doilea Război Mondial s-au apropiat de hotarele României Mari, după ce România a intrat în război, la 22 iunie 1941, pentru eliberarea pământului românesc al Basarabiei şi Bucovinei de Nord, tânărul ofiţer Vasile V. Moga, cu gradul de locotenent, a făcut parte din eroica Divizie 3 Munte, condusă de faimosul general Leonard Mociulschi.

Cu unitatea sa, Batalionul 11 Vânători de Munte, a intrat în iadul războiului în luptele din peninsula Crimeea şi din Munţii Caucaz. Un glonţ i-a găurit casca de oţel şi s-a oprit în osul capului. După operaţie a revenit pe câmpul de luptă, la subunitatea sa. Nu a suportat să fie despărţit de românaşii săi oşteni, pe care îi iubea ca pe propriii săi fraţi. Pentru toate faptele de arme eroice, a fost decorat şi citat prin Ordinele de zi ale eşaloanelor superioare. Au strălucit pe pieptul său Ordinul „Coroana României", clasa V, cu spade şi însemne de război (1942), Ordinul „Steaua României" clasa a III-a, cu spade şi panglică de „Virtute Militară", Ordinul militar de război „Mihai Viteazul" (1944), cea mai înaltă distincţie militară pe care putea să o primească un ofiţer, numai pe front, toate conferite prin Decrete Regale, semnate de regele Mihai I al României şi medalia „Crucea de Fier" germană (1943).

A doua rană suferită pe front în 24 ianuarie 1944, lângă Feodosia, în timpul retragerii trupelor germane şi române din Peninsula Crimeea, din faţa impetuoasei ofensive a armatei sovietice, l-a scos definitiv din luptă. Ministerul de Război al României l-a recompensat prin avansarea la gradul de căpitan. După o spitalizare de un an şi opt luni, a fost lăsat la vatră.

Revenit la Luduş, în septembrie 1945, a funcţionat ca învăţător şi subinspector şcolar.

În septembrie 1946 s-a transferat la Turda, unde a lucrat ca învăţător titular timp de două decenii, până în 1966 şi ca învăţător suplinitor până în 1977.

Ca ofiţer rezervist, veteran de război, cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul" a fost mulţi ani oaspete îndrăgit al militarilor din Garnizoana Turda, nelipsit de la ceremoniile, solemnităţile şi sărbătorilor naţionale, membru activ al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

După anul 1992 a fost avansat onorific, succesiv, la gradele de maior, locotenent-colonel, colonel şi general de brigadă în retragere.

A decedat în anul 2009, după împlinirea vârstei de 99 de ani. Îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Ortodox din Turda.

La propunerea domnului general maior (r) Gheorghe Popa, preşedintele filialei Mureş a A.N.V.R. şi a domnului colonel (r) Sever Popovici, preşedintele subfilialei Luduş a A.N.V.R., Consiliul Local Luduş va cinsti, în cadrul programului local „Centenarul Marii Uniri" personalitatea generalului de brigadă Vasile V. Moga, ca apărător - erou al României Mari.

Lasă un comentariu