Fără să îşi dea seama şi fără să fie vina lor, copiii pot avea probleme de comportament, fiind agresivi, încăpăţânaţi, mincinoşi, cu toane şi neascultători, pentru că ei nu fac diferenţa dintre realitate şi ficţiune.
În plus, le este frică de o eventuală pedeapsă, nu au noţiunea valorii şi se simt frustraţi în intimitate, dând, inconştient, vina pe părinţi şi protestând împotriva acestora prin mijloacele de care dispun.
Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi ca, în asemenea cazuri, să se înarmeze cu o răbdare nemărginită şi să gestioneze situaţia cu mult tact, deoarece ei au experienţa vieţii, pe când copiii sunt lipsiţi de cunoaşterea lumii şi sunt speriaţi de orice acţiune pe care o consideră agresivă împotriva lor.
Cea mai critică vârstă a copiilor este la trei ani, pentru că atunci se pun bazele personalităţii, psihologii, citaţi de descopera.ro, prezentând chiar un top al „obrăzniciei" şi „apucăturilor" copiilor, cauzele din care se dezvoltă acestea şi modul în care trebuie abordate.
Minciuna - Copilul minte din două motive. Primul, din amuzament, ca să te păcălească, pentru că nu face încă diferenţa dintre realitate şi fantezie, iar al doilea, de frica unei eventuale pedepse. Ca să îl dezobişnuieşti de minciună, laudă-l când spune adevărul şi nu îl pedepsi când minte, pentru că se va ascunde şi mai mult. Însă, explică-i de ce a greşit. Ca părinte, tu nu trebuie să îl minţi niciodată şi nici nu îi face promisiuni de care ştii că nu te poţi ţine.
Se tăvăleşte pe jos când plânge - Plânge din cel mai neînsemnat motiv, se tăvăleşte pe jos, dacă nu îi îndeplineşti cele mai mici dorinţe? Aceste toane apar, mai ales, la problematica vârstă de 2 - 3 ani. Nu te speria de aceste manifestări şi nu îl alinta excesiv, pentru că i se va urca la cap. Explică-i cu răbdare, pe înţelesul lui, care doleanţe i se pot îndeplini şi care nu. Vino cu exemple sau inventează o poveste cu caracter pilduitor.
E agresiv - La joacă, îi loveşte pe ceilalţi copii sau îşi loveşte chiar părinţii? Acest lucru denotă o frustrare dată de starea conflictuală din familie. Apare în situaţia în care părinţii îşi descarcă nervii pe el, nu îi conferă afecţiunea de care are nevoie sau îi spun „nu" la orice îşi doreşte. De fiecare dată, refuzul trebuie argumentat pe înţelesul lui. De asemenea, poate fi agresiv şi din prea mult alint, pentru că nu i s-a spus „nu" când şi cum trebuia, iar el crede că i se cuvine totul.
E neascultător - Dacă îl pedepseşti pe nedrept, iar pedepsele sunt puternice şi multe, dacă îi impui restricţii excesive, copilul devine neascultător, ca o formă de protest. El va copia comportamentul părinţilor când aceştia nu se respectă între ei şi nici pe copil. De aceea, părinţii trebuie să meargă pe aceeaşi direcţie. Când unul îl ceartă, celălalt să nu îi ia apărarea. Nici libertăţile prea multe nu sunt indicate, pentru că, astfel, copilul va crede că toate i se cuvin.
***
De cele mai multe ori, cauza acestor probleme este stresul. Copilul poate fi stresat de o activitate nouă, de un loc nou în care este obligat să trăiască sau de o problemă mai profundă (cum ar fi o boală nedepistată).
Părinţii trebuie să descopere problema şi să o rezolve, nu să îşi certe copilul. Atrăgându-i atenţia constant, îl vor încuraja, inconştient, să repete comportamentul neadecvat, dându-i prea multă importanţă. Dar, nici să ignori un obicei prost nu înseamnă că nu e bine. Explică-i copilului că a greşit şi încearcă să îl înveţi cea mai importantă lecţie de viaţă - diferenţa dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău!
