Târnăveni - Pod mare peste Târnava Mică

Distribuie pe:

Municipalitatea are în vedere construirea unui pod nou peste râul Târnava Mică, întrucât cel existent, construit în 1931, nu mai corespunde din punct de vedere al circulaţiei rutiere şi are garanţia expirată. Durata de execuţie a noului pod va fi de 9 luni de la semnarea contractului, urmând ca în aproximativ trei săptămâni să se poată depune oferte pentru construcţia acestui obiectiv. Vechiul pod va fi demolat, iar pe durata execuţiei lucrărilor va fi realizat un podeţ pietonal; utilităţile vor fi deviate, urmând a se trece la relocarea lor, odată cu finalizarea obiectivului. Podul va avea o deschidere de 35,6 m şi o lungime totală de 42,5 m.

Valoarea estimată a lucrării este de 1,7 milioane de euro, cu finanţare de la bugetul de stat, scriu cei de la tirnaveni.ro, care au publicat ştirea

Lasă un comentariu