Defăimare extremistă maghiară record, a demnităţii naţionale a României şi a poporului român, în Anul Centenar al Marii Uniri

În editorialul unui ziar de limbă maghiară din Transilvania, redactorul-şef scrie, batjocorind, astfel, cu neruşinare, toleranţa poporului român şi cea mai mare sărbătoare a naţiunii: „În anul marii uniri a românilor vom avea nevoie de multă linişte interioară pentru a supravieţui ca «bozgori» hora glorificării de sine a celui mai tolerant popor". Autorul editorialului citat nu se sfieşte să numească sărbătorirea naţională a Centenarului Marii Uniri drept „hora glorificării de sine a românilor". Aşadar, putem spune, fără batjocură „celui mai tolerant popor", că autorităţile române abilitate au nevoie, într-adevăr, de generozitate, de o mare toleranţă, cu alte cuvinte, este nevoie de înţelepciunea statului român pentru ca autorităţile să reacţioneze cu cumpătare, dar în acelaşi timp în spiritul Constituţiei, conform prevederilor legale la asemenea afirmaţii, atacuri defăimătoare lansate la adresa celei mai mari sărbători a României. Până în prezent, autorităţile române nu pot fi acuzate că au reacţionat sever în primele luni ale Anului Centenar la defăimările incalificabile ale extremismului maghiar. Este, pur şi simplu, incredibilă această ipocrizie manifestată de politicieni, de unii jurnalişti maghiari din România, care se dau mari maghiari şi care se jelesc de eventualele atacuri din partea autorităţilor şi a majorităţii populaţiei române, în timp ce, nici măcar nu îşi dau seama că prin gesturile lor, tocmai ei sunt cei care generează tensiuni sociale. Pe de o parte, prin scoaterea în evidenţă a poziţiei ruşinoase a UDMR, care datorită sprijinului primit în mod direct din partea Guvernului ungar, condus de Viktor Orbán, manifestă o ignoranţă totală faţă de Centenarul Marii Uniri, iar pe de altă parte, prin faptul că atât unii parlamentari udemerişti, cât şi unele ziare de limbă maghiară, editate în Transilvania, lansează critici dure la adresa României, împotriva Centenarului Marii Uniri şi a istoriei naţiunii române.

Iată, un exemplu dintre multe asemenea, iată, ce scrie redactorul-şef în editorialul aceluiaşi ziar de limbă maghiară despre populaţia română care a fost şi este şi azi în majoritate, în Transilvania: „...Pentru noi este inacceptabil ca în ochii vorbitorilor de altă limbă, care se înmulţesc ca buruienile, sensibilitatea noastră pentru limba maternă este o năzbâtie bizară...". Este consternant că azi, în România democratică, populaţia majoritară română a ţării să fie numită de un jurnalist în presa de limbă maghiară drept buruiană. Acest jurnalist susţine, fără să fie pedepsit, că în Transilvania s-au înmulţit românii ca buruienile, care - după cum se ştie - trebuie extirpate.

Într-un alt editorial al aceluiaşi ziar de limbă maghiară, acelaşi redactor-şef scrie astfel despre Marea Unire, despre mândria şi demnitatea naţională a poporului român: „Românii au avut mare nevoie de această victorie minimă (este vorba despre decizia Curţii Constituţionale cu privire la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş - nota H.Gy.), deoarece în Anul Centenar al acaparării Transilvaniei nu se pot lăuda cu prea multe lucruri... În asemenea situaţie balaurul mândriei naţionale trebuie hrănit cu ceva".

Cuvântul „acaparare", folosit de autor, înseamnă că românii au furat Transilvania de la maghiari, şi chiar şi azi hrănesc cu abuzuri de putere balaurul mândriei naţionale române. Cred că nu trebuie să menţionez în mod special că balaurul este un şarpe-monstru, cu aripi şi gheare, şi cu mai multe capete.

Ce fanatic poate să fie acest om, acest mare ziarist - aşa cum se crede el -, care este în stare să facă o asemenea comparaţie, adică mândria şi demnitatea poporului român este ca un balaur pe care guvernanţii români îl hrănesc, se pare, cu ilegalităţi.

La această defăimare trivială aş adăuga doar o cifră: În urmă cu 100 de ani, în Primul Război Mondial, şi-au sacrificat viaţa sute de mii de ostaşi români pentru fraţii lor din Transilvania pe care i-au eliberat de sub hegemonia naţională a statului maghiar, de sub asuprirea supremaţiei maghiare, creând astfel posibilitatea pentru înfăptuirea Marii Uniri, la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Din păcate, după toate semnalele, până când Guvernul ungar condus de Viktor Orbán nu va adopta o atitudine demnă de un partener strategic faţă de România, în zadar aşteptăm din partea respectivilor politicieni sau ziarişti şi publicişti maghiari, care se dau mari maghiari, să dea dovadă de fidelitate, care este definită astfel în Constituţia României: „Fidelitatea faţă de ţară este sacră". Aşadar, rămâne totul aşa cum a fost, adică România şi poporul român pot fi defăimate nepedepsit, în continuare, până când autorităţile abilitate ale statului român nu vor aplica consecvent, în asemenea situaţii, legile şi prevederile Constituţiei.

 

Lasă un comentariu