Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit cu multă evlavie în fiecare an, în pragul primăverii, în ziua de 23 aprilie, a fost tribun în armata lui Diocleţian. Fiind creştin şi auzind de persecuţia pe care avea de gând s-o dezlănţuie Diocleţian asupra creştinilor, Gheorghe se făcu apărătorul lor, pentru care a fost supus la munci grele şi apoi, nelepădându-se de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul în ziua de 23 aprilie, anul 303. Moaştele lui au fost duse în oraşul Lida din Palestina, locul de naştere al mamei sale. În secolul al V-lea se zidi o biserică în Roma, unde s-au adus o parte din moaştele lui. La români, Sfântul Gheorghe, încă de pe vremea sfântului voievod Ştefan cel Mare, era socotit ca patronul oştirii, de a aceea a fost numit şi „purtătorul de biruinţă", nu numai ca un ostaş viteaz, dar şi ca un creştin care s-a biruit pe sine, renunţând la onoruri şi rămânând un ostaş al lui Hristos.

Pentru poporul nostru sărbătoarea aceasta are o deosebită însemnătate. Cultul cavalerului trac din mitologia sciţilor şi cultul cavalerilor danubieni erau la loc de cinste în religiile strămoşilor noştri daco-romani. Când a început să fie cinstit şi Sfântul Gheorghe de către creştini, acestea dispar pentru totdeauna, iar prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a trecut şi în viaţa spirituală a străbunilor până astăzi. Pe steagurile creştine, de la Constantin cel Mare încoace, a început să apară şi Sfântul militar Gheorghe. Sfântul Ştefan cel Mare avea deosebită afecţiune pentru el, îi purta icoana pe platoşă, i-a zidit biserici (mai mult de jumătate din cele 47 de biserici, zidite de Sfântul Ştefan, au hramul Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă), îl purta pe steagurile armatei moldovene, descoperite abia în zilele noastre. S-au găsit la Sfântul Munte Athos (Zograf) două steaguri din timpul lui Ştefan cel Mare, dintre care unul a fost adus la Muzeul Sfintei Mănăstiri Putna. Din moşi-strămoşi, un braţ al Dunării poartă numele Marelui Mucenic, oraşe, localităţi din România îl au ocrotitor şi mulţi creştini şi creştine îi poartă numele. Poporul nostru îşi arată deosebita dragoste pentru Marele Mucenic, împodobind porţile curţilor cu crengi verzi (armindeni) ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, a primăverii asupra frigului şi iernii, a rodirii câmpului şi a cinstirii ajutorului dat, de Sfântul Gheorghe, ţăranului, prin vindecarea boului, iată deci, motiv unic în lumea creştină de profundă cinstire pentru Sfântul Mare Mucenic. De fapt Gheorghikos, limba greacă, înseamnă agricultor, lucrător al pământului legat de glie, ţăran.

 

Lasă un comentariu