În centrul cimitirului dintre cele două biserici din comuna Hodac se află bustul eroului lt. Dumitru Hărșan (1890-1919), originar din această comună. Pe monument sunt inscripționate, de asemenea, numele eroilor din localitate care au pierit în Primul și în cel de Al Doilea Război Mondial.
Vă puneți întrebarea firească, de ce acest luptător a murit după Primul Război Mondial și, mai ales, după Marea Unire de la 1918, al cărei Centenar îl vom aniversa anul acesta.
Coincidența face ca regretata mea soție, Emilia, să fie nepoata eroului Dumitru Hărșan. De la ea și de la părinții ei am aflat unele amănunte din viața și activitatea lui, amănunte pe care doresc să le cunoașteți și dumneavoastră, prin intermediul ziarului „Cuvântul liber".
Înainte de Primul Război Mondial, Transilvania era sub stăpânirea Austro-Ungariei. Dumitru Hărșan a urmat și a absolvit cursurile Gimnaziului greco-catolic din Blaj. Era prin anul 1912. După absolvire, a fost încorporat în armata Austro-Ungariei și, fiindcă avea studii, a fost repede avansat la gradul de ofițer.
În 1916, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei, cu scopul de a recuceri teritoriile stăpânite de alții. Dându-și seama că va fi nevoit să lupte împotriva propriei țări, s-a refugiat în România, de unde a fost trimis imediat pe frontul din Moldova, la Mărășești, de unde se întoarce, victorios, acasă. Asta s-a întâmplat în prima parte a anului 1918. La Hodac, prin luna noiembrie 1918, s-a înființat Garda Națională, din care a făcut parte și Dumitru Hărșan. El a fost ales ca delegat pentru a participa la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, alături de cei 10 delegați din Hodac, conduși de Feier Nicolae („Sufletul", cum îi spuneam noi, și care a avut drept de vot).
…Dar… a venit anul 1919, când armata maghiară, sub conducerea lui Bela Kun, care nu voia să piardă Transilvania, a intervenit cu forța în nord-vestul țării noastre pentru a recuceri acest teritoriu. Atunci, conducerea Armatei române a lansat un apel călduros către toți militarii români întorși de pe front, care doreau să meargă voluntari să-i alunge pe cotropitori, îndemnându-I să se înscrie în unitățile din care au făcut parte. Interesantă a fost discuția dintre socrul meu, Borda Nicolae, din Adrian, și Dumitru Hărșan, care a decis să se înscrie voluntar. Socrul meu a zis: „Măi, cumnate, numai acum ai venit de pe front și vrei să mergi iar la război? Nu ți-e frică de moarte?" - la care a venit răspunsul: „Dacă va fi să mor, să se știe că am murit pentru țară!" Și dus a fost, nu s-a mai întors.
La numai trei săptămâni după plecarea lui, a sosit vestea tristă că a murit împușcat. Aș fi dorit să menționez și localitatea din nord-vestul țării unde a căzut, dar, din păcate, am uitat și eu cum se numește. A fost înmormântat acolo, de colegii lui, iar în primăvara anului 1920, sicriul cu corpul neînsuflețit a fost adus la Hodac de un grup de intelectuali, în frunte cu dr. Eugen Nicoară, și tot ei i-au făcut și bustul care există și acum. Când a auzit de moartea fiului său, mama lui s-a îmbolnăvit de inimă și, în anul următor, a murit.
În fiecare an, de Ziua Eroilor, care se ține la sărbătoarea „Înălțarea Domnului", părintele Nicolae oficiază o slujbă religioasă, după care elevii
Școlii generale din Hodac, sub conducerea doamnei învățătoare Nastasia Pop, prezintă un program cultural adecvat momentului. La ceremonie participă sute de credincioși.
