Puterea incredibilă a fotbalului! Moment istoric la CM: Pentru prima dată, după 102 ani, un membru al Casei imperiale japoneze ajunge în Rusia

Prințesa Takamado a sosit, luni, în Rusia, pentru a urmări naționala Japoniei la Cupa Mondială, a anunțat agenția Kyodo, citată de Reuters. Prințesa intenționează să stea opt zile în Rusia, fiind astfel primul membru al Casei imperiale japoneze care vizitează această țară, după 1916. Takamado, văduva Prințului Norihito, vărul Împăratului Akihito, nu are în plan întâlniri cu oficiali ruși, ci doar să urmărească partidele Japoniei cu Columbia, programată marți, 19 iunie, la Saransk, și cu Senegal, din 24 iunie, la Ekaterinburg. De altfel, relațiile dintre Rusia și Japonia sunt reci, în acest moment neexistând un acord de pace între cele două state care să marcheze sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Relațiile au devenit și mai încordate după ce SUA a instalat un sistem de rachete în Japonia, iar Rusia a desfășurat avioane de luptă în câteva insule aflate în dispută, în nordul arhipelagului japonez.

Lasă un comentariu