Răutatea omului naște monștri…

Istoricul britanic Cristopher Browning a descoperit în arhivele naziștilor povestea batalionului 101, format din 500 de bărbați din Hamburg, Germania. El scrie că erau bărbați cu familii, prea în vârstă pentru a fi chemați în armată, din clasa muncitoare, fără experiență militară, care au fost trimiși pe nepusă masă în Polonia, cu misiunea ca în patru luni să extermine 38.000 de evrei și să-i deporteze pe alți 45.000 la Treblinka.

Inițial, comandantul le-a spus că este o misiune grea, dar care trebuie îndeplinită, însă oricare dintre ei avea libertatea să refuze. Registrele arată că, la început, jumătate dintre bărbați au refuzat, dar procesul de modelare socială și vina indusă de ceilalți a făcut ca, în final, 90% din batalion să participe la execuții, unii chiar făcându-și poze cu cadavrele evreilor.

Browning scrie că nu s-a făcut nicio selecție specială pentru acest batalion, ci că erau oamenii de rând, cât se poate de „obișnuiți", asta până când au fost puși într-o situație în care aveau permisiunea oficială și erau chiar încurajați să se comporte în mod sadic.

Ne trăim viața cu o falsă diferențiere între „eu" și „ei" și ne amăgim cu iluzia că, atunci când ne imaginăm în anumite circumstanțe, cum ar fi aceea a Batalionului 101, „eu" aș fi mai bun decât „ei", „eu" nu aș face ca „ei", „eu" aș fi excepția de la regulă. Care sunt, însă, șansele să se întâmple acest lucru? Din istorie învățăm că șansele respective sunt mici, din studiile psihologice înțelegem că ele sunt aproape nule, însă în noi subzistă ideea că lucrurile nu stau chiar așa.

Atunci când ne scuzăm această atitudine superioară crezând că suntem într-o căutare nobilă a moralității, nu facem decât să ascundem păcatul originar al mândriei.

Sursa: Semnele Timpului

Lasă un comentariu