TÂRNĂVENI, LANSAREA CĂRȚII „MONOGRAFIA SATULUI SUBPĂDURE"

Distribuie pe:

Casa de Cultură „Mihai Eminescu", în prezența unui public iubitor de cultură, a găzduit lansarea monografiei satului Subpădure, situat la doar 7 km de municipiul Târnăveni, autor prof. preot dr. Aurel Hancu, fiu al satului.

Moderatorul lansării acestei monografii a fost Petru Lechințan, membru L.S.R. filiala Mureș.

Conform tradițiilor creștine a românilor, potrivit momentului, preotul Aurel Hancu a rostit o rugăciune, după care, din respect pentru poetul local Dumitru D. Silitră și al doamnei prof. Silvia Pop, steaua Astrei Blajene, prea devreme duși dintre noi, prieteni cu Aurel Hancu și cu lumea cultural transilvăneană, s-a ținut un moment de reculegere în memoria celor doi. Prezentarea cărții a fost făcută de către prof. dr. Nicolae Fola, prof. Eugeniu Nistor, Mircea D. Istrate și autorul cărții, prof. dr. Aurel Hancu.

Monografia acestui sat este povestea unui sat cu oamenii săi, cu bucuriile și necazurile lor. Este povestea unui sat care a fost și, asemenea altor sate, nu mai este astăzi la fel ca altădată. Ea vrea să ofere celor interesați un exemplu și autentic studiu despre obiceiurile, geografia, istoria, demografia și etnografia satului Subpădure, despre biserica satului și despre școală, fiind puse la dispoziția cititorului multe date, documente legate de port și de viața de zi cu zi: „La nuntă", „La înmormântare", „La șezătoare", „Mersul la fete", „Bisericuța", „Clopotele", „Frământătură", „Poarta", simbol al abundenței și hărniciei, „Clocoaie", cu farmecele și descântecele ei, „De Paști" și „De Crăciun" etc. Satul Subpădure a dat țării oameni de mare valoare, ingineri, profesori, meseriași, făcând cinste satului pe acolo pe unde i-au purtat pașii: Dumitru Titus Popa (1940-2011) fost decan al facultății de jurnalism „Hyperion" din București, director general al TVR (1994-1996), Aurel Hancu, preot dr. în științe umaniste, Ioan și Simion Costea, Eugenia (Bichiș) Hancu (1946-1995), Olimpiu și Minodora Hancu, Alexandru Hancu, Alexandru Suciu, Otilia (Șerban) Comșa, Dumitru Hancu (1948-2018), Vasile Costea, Daniel Șerban ș.a.

Această lucrare monografică (242 de pagini) este scrisă simplu și pe înțelesul tuturor, ea se constituie drept „Arc peste timp", prin care generațiile își pot cunoaște trecutul și prezentul, un mesaj pentru generațiile ce vin, acela de a păstra cu sfințenie comorile materiale și spirituale ale satului românesc, cu atât mai mult cu cât toate semnele arată că satul românesc așa cum se prezintă la ora actuală și satul Subpădure sunt pe cale de dispariție. A dispărut portul, dispar tradițiile, se năruiesc casele vechi, dispar oamenii (…), îndepărtarea de tradiții și obiceiuri. Mirajul vieții de la țară nu mai încântă decât pe cei care citesc poezii de Coșbuc! Liviu Rebreanu a spus cândva „Țăranul român e începutul și sfârșitul..!"

Din nostalgie și dragoste pentru „Satul care a fugit în lume", în speță satul Subpădure, autorul acestei monografii, spre mândria lui și a consătenilor lui, a scris de fapt un „IMN", dedicat patriotismului local și semnificației noțiunii de „ACASĂ", prin mare talent și alese sentimente, de fapt, o „ODĂ" dedicată satului său natal! Citez doar o strofă dintr-o miraculoasă și patetică poezie a autorului „Și vine vremea când voi fi acasă/ Din orice seminție ne vom trage/ Vom locui cu toții aceeași casă/ Și vom slăvi de-a pururi doar un rege/ Nu-i nicăieri mai bine ca acasă!.." Se știe sau nu, autorul acestei monografii și-a câștigat notorietatea prin prestigiul propriei anverguri literare, cărțile și poeziile sale de largă circulație și audiență în cele mai îndepărtate publicații literare: eseuri, studii, poezii, cugetări, conferințe și comunicări științifice, premii literare și numeroase distincții.

Momente de mare lirism, frumusețe, sentimente și culoare pe parcursul acestui eveniment ne-a oferit doamna Pusa Rozor Luciana, care a interpretat, cântând, poezia de debut a scriitorului, „Povară de albastru", doamnele Vanda Ani și Claudia Vodă prin interpretarea, în duet, a unor melodii de mare sensibilitate, dar și recitarea unor poezii ale autorului de mare valoare artistică și sentimentală, aplauzele pentru acestea fiind pe măsură.

Monografia satului Subpădure, hrana spirituală a strămoșilor noștri este dedicată oamenilor acestui sat și nu numai, celor plecați pe alte meleaguri, cei care, generații după generații, au păstrat sufletul, morala și înțelepciunea poporului român. Pentru toate acestea se cuvin calde felicitări profesorului preot, scriitor și poet Aurel Hancu.

 

Lasă un comentariu